Video Șantierul Centurii Metropolitane Cluj-Napoca și Florești. Lucrările sunt în întârziere

Șantierul Centurii Metropolitane Cluj-Napoca și Florești. Lucrările sunt în întârziere

Un nou videoclip filmat cu drona oferă o perspectivă spectaculoasă asupra lucrărilor în desfășurare la Tronsonul 1 al Centurii Metropolitane a Clujului, în zona centrului comercial VIVO. 

Lucrările la acest tronson, care se întinde între Cluj-Napoca și Florești, au început pe 24 mai 2024 și sunt programate să se finalizeze în 4 ianuarie 2025. Proiectul, în valoare de peste 112 milioane de lei fără TVA, este finanțat prin Programul Transport 2021-2027 și este realizat de asocierea SC Viarom Construct SRL – SC Electrogrup SA .

Tronsonul 1 are ca scop principal asigurarea conectivității către viitorul Spital Regional de Urgență. În cadrul proiectului, DN1 va fi extins la trei benzi pe sens între km 481+500 și km 483+655, una dintre benzi fiind destinată exclusiv transportului public și vehiculelor de urgență . De asemenea, se vor construi un pasaj suprateran de 58 de metri și o girație pentru a facilita accesul la spital .

Proiectul include și amenajarea de piste pentru biciclete, un pasaj pietonal subteran în zona hipermarketului Metro, precum și un sistem de iluminat cu telegestiune și canalizare pluvială .

Recent, primarul Emil Boc a declarat că cei de la Viarom se află în întârziere cu graficul lucrărilor, chiar de câteva luni. 

Comenteaza