News alert Video Foto S-a VOTAT bugetul oraşului Cluj-Napoca pentru 2021. Lista de investiţii

Consiliul Local a aprobat în unanimitate, cu 27 de voturi, în şedinţa de miercuri, 21 aprilie 2021, bugetul local al municipiului Cluj-Napoca pentru anul 2021.

Bugetul municipiului pe anul 2021 este de 433 de milioane de euro, adică 2,1 miliarde de lei, în creștere cu 22,88% față de bugetul pe 2020 (354.191.251 euro). 50,70% din sumă va fi destinată secțiunii de funcționare - 219 milioane de euro, iar 49,30% vor merge pe dezvoltare - 213 milioane de euro.

"Avem o creştere a bugetului local cu 28%, se datorează în principal fondurilor europene - unde avem o creştere de 64 milioane de euro faţă de anul anterior, câteva cheltuieli legate de venituri proprii şi din cotele defalcate din impozitul pe venit sau taxa pe valoarea adăugată. Ceea ce arată că suntem pe o direcţie bună a Clujului, chiar dacă trăim într-o perioadă dificilă. Fără fonduri europene, ar fi un buget mai mic faţă de anul trecut. La fiecare leu pe care clujenii îl plătesc prin impozite şi taxe locale, primăria atrage 3 lei din fonduri europene", a declarat edilul Emil Boc, la momentul prezentării proiectului de buget. 

Edilul a punctat ce investiţii vor fi finalizate în 2021. Aşadar, până la finele anului, clujenii se vor putea bucura de baza sportivă La Terenuri, Pădurea Clujenilor, skateparkul Rozelor, 10 noi tramvaie, modernizarea străzilor din jurul Parcului Central, Turnul Pompierilor. De asemenea, se vor finaliza Planul Urbanistic Zonal pentru Sopor, locuinţe sociale şi noi grădiniţe.

 

Cluj-Napoca va avea buget la final de aprilie! Este cu 22,88% mai mare decât anul trecut. VEZI investiţiile

"Am încercat să preiau idei şi amendamente depuse de USR - PLUS, PSD, Consiliul Civic Local. Am să enumăr doar câteva: reţea de senzori pentru aer în curţile şcolilor, optimizare MyCluj, creşe în toate cartierele, fonduri pentru Spitalul de Pediatrie, teme de proiectare pentru complex educaţional în Bună Ziua (vrem chiar şi şcoală gimnazială), reabilitare curte grădiniţa Micul Prinţ, reabilitare curte şcoala C. Brâncuşi, securizare dimensiune verde pentru Pădurea Hoia, modernizare staţii de autobuz, modificarea proiectului de acordare a burseler pentru elevi, acces pietonal în Baza Sportivă Gheorgheni, restricţionare maşini în parc Octavian Goga, cumpărarea de locuinţe sociale de pe piaţa liberă, extindere linii de autobuz, HUB educaţional Borhanci, etc. Le mulţumesc pentru amendamentele depuse şi pentru unele puncte putem discuta pentru implementarea din anii viitori, momentan fiind în derulare cu unele programe, spre exemplu acordarea de burse pentru elevi", a spus edilul Emil Boc. 

Comenteaza