Razie în magazine. "Reducerile de sezon", amendate de poliţiştii locali

Razie în magazine.
Poliţiştii locali din cadrul Serviciului Inspecţie comercială au făcut verificări în la magazinele care practică vânzări cu preţ redus.

În urma controalelor din această săptămână, poliţiştii locali au constatat o serie de nereguli privind vânzările cu preț redus, printre acestea fiind nedepunerea notificărilor la Primăria municipiului Cluj-Napoca, pentru reducerile de preţuri care intră în categoria soldărilor şi lichidărilor; neafişarea corespunzătoare a preţurilor pentru articolele cu preţuri reduse; nerespectarea prevederilor legale privind sectorizarea mărfurilor cu preţuri reduse şi lipsa acordurilor de funcţionare şi a aprobărilor de orar eliberate de Primăria municipiului Cluj-Napoca.

"Au fost verificaţi 31 de agenţi economici, au fost încheiate 15 procese verbale de constatare a contravenției, în valoare de 12.400 lei, în conformitate cu prevederile O.G. nr. 99/2000 republicată şi ale H.C.L. nr. 150/2009."

Vânzările de soldare se pot efectua numai în cursul a două perioade pe an, cu o durată de maxim 45 de zile fiecare. Cele două perioade de soldări sunt:

- 15 ianuarie - 15 aprilie (pentru produsele de toamnă-iarnă);
- 1 august - 31 octombrie (pentru produsele de primăvară-vară).

Comenteaza