Protest împotriva fermei de pui din Floreşti

Protest împotriva fermei de pui din Floreşti
Doi locuitori ai comunei Floreşti au trimis către Primăria Cluj-Napoca o cerere pentru autorizarea unui miting de protest în faţa Agenţiei de Protecţie a Mediului Cluj împotriva fermei de pui din Floreşti.

 

Organizatorii anunţă în cerere că acţiunea va avea loc vineri, 29 iulie, între orele 12 şi 20 şi ar urma să participe între 30 şi 100 de persoane.

„Scopul adunării publice îl constituie protestul în legătură cu incercarea de reautorizare a fermei avicole, BRAVINVEST SRL, cu sediul social în Floreşti, str. Prof. Ioan Rusu, nr.129, jud. Cluj, nr. de înmatriculare la registrul comertului J/12/4457/16.10.2007, Cod Unic de inregistrare RO 22577310, care desfasoara activitǎţii de creştere intensivǎ a păsărilor de carne, pe amplasamentul din localitatea Floreşti, jud. Cluj, fosta Avicola Floreşti, Ferma 17 şi Ferma 18, in conditii ilegale, tinand cont de investitia vitala Spitalul de Urgenta din Floresti, dar si de istoricul abuziv si ileagal al autorizarilor anterioare.Vă asigurăm că adunarea se va desfăşura în mod paşnic şi civilizat", se arată în textul cererii depuse la Primăria Cluj şi postată pe pagina de Facebook a evenimentului.

Biroul mass media al primăriei clujene a confirmat pentru ZIUA de CLUJ că cererea se află în analiză la biroul de specialitate al municipalităţii şi că va primi răspuns în termenul legal.

"Începând cu data de 27 iulie 2016, ferma din Floreşti nu va mai fi populată cu efective de pui, până la obţinerea unei eventuale noi autorizaţii integrate de mediu. În acest moment, actualul ciclu de creştere a puilor este încheiat 90%", a informat Primăria Floreşti acum câteva zile. Vezi aici detalii.

"Practic, creşterea industrială a puilor la ferma din Floreşti a încetat. Asta până la o eventuală obţinere a unei noi autorizaţii de mediu, lucru care, în opinia mea, este imposibil respectând legislaţia în vigoare. Concret, începând cu data de 27 iulie 2016, ferma de pui din Floreşti nu va mai fi populată cu efective de pui, până la obţinerea unei eventuale noi autorizaţii integrate de mediu", a declarat primarul Floreştiului, Horia Şulea.

 

 

 

Comenteaza