Foto Propuneri pentru noul "punct turistic" din zona Hoia şi mizeria lăsată de petrecăreţi

Propuneri pentru noul "punct turistic" din zona Hoia şi mizeria lăsată de petrecăreţi
Propuneri pentru noul "punct turistic" din zona Hoia şi mizeria lăsată de petrecăreţi
Propuneri pentru noul "punct turistic" din zona Hoia şi mizeria lăsată de petrecăreţi
Propuneri pentru noul "punct turistic" din zona Hoia şi mizeria lăsată de petrecăreţi
Propuneri pentru noul "punct turistic" din zona Hoia şi mizeria lăsată de petrecăreţi

Un clujean aduce în atenţia autorităţilor noul "punct turistic" de pe str. Uliului, din zona Hoia, unde zeci de maşini ticsite cu amatori de bere şi de seminţe se adună la socializare, lăsând în urma lor o mizerie de nedescris. Acesta face câteva propuneri concrete. 

La capătul străzii Uliului a luat naştere un nou punct turistic. Mulţi clujeni, pe care pandemia şi restricţiile ataşate i-au ţinut în case, au găsit o nouă modalitate de a-şi petrece timpul liber. La o bere, la un suc, la o pizza ori la o pungă de seminţe, socializarea de pe Uliului se lasă cu gunoaie. Cu multe gunoaie. 

"De câţiva ani, Uliului a devenit una dintre cele mai vizitate străzi din Cluj. O stradă îngustă, fără borduri, trotuare, cu stâlpi în carosabil şi care se termină direct în pământ la capătul străzii. De multe ori, într-un loc foarte mic, se strâng 30-40 maşini: unele vin, altele pleacă. În fiecare maşină, câte 2-5 persoane, care aduc cu sine un suc, o bere, o pizza, câteva pungi de seminţe şi îşi petrec timpul liber în zona Hoia câteva ore, iar după plecare rămâne o mizerie de nedescris.

Ca să nu se înţeleagă că postarea mea e anti cuiva, o să vin şi cu propuneri concrete: la capătul străzii, în partea de sus, să se amenajeze un loc de parcare, cu băncuţe, cu tot ce le trebuie ca să poată să îşi petreacă timpul liber frumos şi civilizat, cu coşuri de gunoi, camere video pentru a supraveghea şi în cazul în care va fi nevoie să fie sancţionaţi cei care nu respectă curăţenia şi spaţiile verzi, stâlpi de iluminat, internet.

Să se modernizeze strada, să se facă trotuare, să monteze tuburi pentru canalizare pluvială, că lipseşte, să se amenajeze locuri de odihnă pentru cei care fac plimbări. Putem şi trebuie transforma zona într-un punct turistic al Clujului", scrie un utilizator al portalului clujulcivic

Unele comentarii ale clujenilor la această postare susțin propunerea clujeanului, însă alţii spun că "o cerere pentru construcția unui ghetou plin de betoane probabil ar avea succes la primărie" ori că "persoanele civilizate strâng întotdeauna gunoaiele la plecare într-o pungă și le aruncă la coș când ajung la destinație. Poate un panou cu reguli de conduită: "Așa, da; așa, nu!" ar trebui amplasat în zonă, poate le-au uitat". 

Comenteaza