Proiectul imobiliar de pe Calea Turzii revine în dezbatere. Accesul spre viitorul Parc Bună Ziua, complet regândit

Proiectul imobiliar de pe Calea Turzii revine în dezbatere. Accesul spre viitorul Parc Bună Ziua, complet regândit

Ansamblul propus pe Calea Turzii nr. 235–237, unul dintre cele mai discutate proiecte imobiliare din Cluj-Napoca revine în transparență decizională, după ce a fost modificat în urma observațiilor formulate în procesul de avizare.

Proiectul ansamblului imobiliar propus pe Calea Turzii nr. 235-237 intră într-o nouă etapă de consultare publică, după ce a fost modificat în urma observațiilor formulate în procesul de avizare. Noua variantă prevede mai mult teren cedat municipalității, un acces complet regândit către viitorul Parc Bună Ziua și eliminarea traficului auto din apropierea zonei verzi.

Documentația a fost publicată în transparență pe platforma Primăriei Cluj-Napoca, iar după încheierea perioadei de consultare publică va reveni pe masa Consiliului Local pentru votul final.

Peste 30% din teren va ajunge în domeniul public

Deși proiectul a respectat încă de la început indicatorii urbanistici prevăzuți de Planul Urbanistic General și de Regulamentul Local de Urbanism, acesta a fost ajustat de mai multe ori în urma solicitărilor formulate de specialiști în procesul de avizare. 

În forma actuală, peste 30% din suprafața reglementată, adică 3.410 metri pătrați, va fi cedată municipiului pentru lucrări de interes public.

Cea mai mare parte a terenului cedat, aproximativ 2.600 de metri pătrați, este destinată realizării accesului către viitorul parc Bună Ziua. Alți circa 316 metri pătrați sunt rezervați pentru viitoarea lărgire a Căii Turzii, iar aproximativ 500 de metri pătrați vor fi amenajați ca spațiu verde cu acces public.

Acces mai sigur și mai prietenos spre parc

Una dintre cele mai importante modificări aduse proiectului vizează modul în care va fi realizată legătura cu viitorul Parc Bună Ziua.

Dacă într-o variantă anterioară circulația auto continua până aproape de parc, noua propunere oprește traficul în interiorul ansamblului.

Conexiunea cu parcul va fi realizată printr-o alee de tip shared space, destinată în principal pietonilor și bicicliștilor, astfel încât traficul din zona locuințelor de pe strada Pakei Lajos să fie redus, iar accesul spre parc să devină un spațiu public mai prietenos.

Proiectul prevede două corpuri de clădire orientate spre Calea Turzii, cu regim de înălțime de patru etaje și etaj retras, respectiv patru etaje. În partea din spate sunt propuse locuințe colective mici, organizate în clădiri cu cel mult șase apartamente fiecare, dispuse în jurul unor spații verzi comune.

La precedenta analiză, proiectul a stârnit discuții după ce unii consilieri locali au arătat că printre beneficiari se află și Ovidiu Vișan, consilier local PNL. Acesta nu a participat nici la dezbateri, nici la vot.

După finalizarea etapei de transparență decizională, documentația va fi supusă din nou aprobării Consiliului Local Cluj-Napoca.

Proiectul imobiliar de pe Calea Turzii revine în dezbatere! Accesul spre viitorul Parc Bună Ziua, complet regândit

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .