Proiectul de 10 milioane de euro al primăriei

Proiectul de 10 milioane de euro al primăriei
Primăria Clujului a anunţat în ce proiect doreşte să investească 10 milioane de euro în anii care urmează.

Viceprimarul Dan Tarcea a anunţat că municipalitatea doreşte să investească 10 milioane de euro în drumul care leagă Gheorgheniul de Colonia Sopor. „Este un proiect important al nostru, în care vom investi circa 10 milioane de euro. Ne dorim să facem un drum cu patru benzi, cu piste de biciclete şi trotuare, pentru că este o zonă în dezvoltare şi nu vrem să o vedem închisă, ca în alte părţi ale Clujului", a spus Tarcea.

Deşi s-a lasat ideea că drumul va fi realizat în intervalul 2017-2018, viceprimarul a explicat că abia în 2019 se vor începe lucrările. „Lucrările nu vor începe anul acesta, avem multe studii de făcut. Un termen realist pentru începerea lucrărilor este 2019. Acum suntem în faza obţinerii autorizaţiei de construire.

Servitutea de utilitate publică nu se suprapune perfect cu actualul traseu al străzii. Suntem în stadiul final al elaborării caietului de sarcini pentru studiul de fezabilitate şi să vedem cum putem să mutăm strada să se suprapună cu servitutea de utilitate publică", a declarat Tarcea.

Acesta a adăugat că a fost pietruită strada Mentenanței, care asigură legătura dintre Soporului şi Calea Someşeni. „Pe viitor sunt convins că acesta va fi un drum foarte circulat şi va asigura o defluire mai bună a celor care vin dinspre Colonia Sopor", a subliniat viceprimarul.

În primăvară, city managerul Gheorghe Şurubaru anunţase că drumul Soporului se va realiza etapizat. Într-o primă fază urma să fie făcută doar porțiunea până la intersecția cu strada Mentenanței, tocmai ca acesta să fie folosit ca o centură de ieșire din oraș spre Calea Someșeni. Cealaltă bucată ce ar urma să ajungă până în Colonia Sopor, ba chiar să continue până la Colonia Borhanci, era planificată în etapa a doua.

Șurubaru a mai precizat că asfaltarea acestei artere reprezintă o provocare pentru administrația locală, mai ales că în planul urbanistic general profilul acestui drum este de 32 de metri. De asemenea, city managerul a mai spus că asfaltarea arterei va merge mână în mână cu programele deținătorilor de reţele.

Comenteaza