Probleme pe drumurile județene din Cluj. Tișe: „Noi stăm cu banii în cont, iar constructorii dau faliment”

Probleme pe drumurile județene din Cluj. Tișe: „Noi stăm cu banii în cont, iar constructorii dau faliment”

Alin Tișe, liderul Consiliului Județean (CJ) Cluj, susține că problema lucrărilor de pe unele drumuri județene este reprezentată de o parte din constructori, care își iau angajamente pe care nu le pot respecta ulterior.

La finalul ședinței ordinare a forului administrativ județean, de joi, 27 mai 2021, consilierul județean Adela Dehenes, de la USR-PLUS, a adus în discuție situația unor drumuri județene cu probleme, semnalate de către locuitorii din zonele respective.

Aceasta a vorbit despre DJ 109 și DJ 109A, în apropierea localității Vultureni, unde o intersecție care n-ar fi semnalizată corespunzător reprezintă un pericol pentru oamenii din zonă. Al doilea drum la care a făcut referire este în localitatea Mica, DJ 107F, unde trebuie să se intervină cu reînnoirea și instalarea marcajelor rutiere, care se pare că lipsesc. Un alt drum este DJ 107A, din comuna Țaga, care trebuie reabilitat cu fonduri europene, dar lucrările în zonă sunt blocate.

Președintele CJ Cluj, Alin Tișe, a încercat să explice de ce lucrările pe unele drumuri județene sunt oprite sau încetinite. Liderul CJ Cluj i-a replicat, spunându-i că se cunoaște situația de la Țaga și de la Vultureni, iar la Mica, potrivit informațiilor sale, au început deja lucrările pentru marcaje.

În dezbatere a intervenit și consilierul județean PSD Vasile Sălătioan, care a adus în discuție și situația drumului de la Cetan, despre care spune că ar trebui concentrată mai multă forță de muncă pentru finalizarea lucrărilor, fiind o variantă reală de dirijare a traficului dinspre Cluj-Napoca - Dej spre Baia Mare - Zalău. Sălătioan cere o mai mare presiune din partea CJ Cluj pe constructori.

Șeful județului a explicat că lucrările de la Cetan se derulează, dar într-un ritm nemulțumitor. „Avem varianta de a merge în acest ritm cu finalizarea lucrărilor, cu penalizarea de rigoare, sau cu o procedură nouă de reziliere și relicitare. Este acest ritm al firmelor din perioada de pandemie. Am făcut o analiză și am ajuns la concluzia că, dacă reziliăm, ne va lua mult mai mult timp. O mare parte din lucrările cele mai dificile au fost făcute.

„În legătură cu presiunea pe constructori, de ani de zile fac asta. E aceeași poveste cu firmele, indiferent de lucrare sau de numele firmei. Sunt situații excepționale când nu ai probleme cu constructorii. Și ei, la rândul lor, au problemele lor, pentru că noi stăm cu banii în cont. Avem bani europeni, unii necheltuiți, pentru că firmele dau faliment sau nu au subcontractori la care să apeleze. E un lanț întreg”, a afirmat Tișe.

Consilierul social-democrat a luat cuvântul din nou, și a spus că firmele nu completează corect, atunci când vin la licitație, capacitatea tehnică și resursa umană, bazându-se pe subcontractori, care pot exista sau nu.

Comenteaza