Probleme cu terenul unde va fi organizat festivalul Peninsula. Parcelele sunt revendicate VIDEO

Probleme cu terenul unde va fi organizat festivalul Peninsula. Parcelele sunt revendicate VIDEO
Veşti proaste pentru fanii festivalului Peninsula. Primarul din Floreşti spune că terenul pe care ar urma să fie organizat festivalul este revendicat de oameni din comună. Emil Boc spune a anunţat că la vară festivalul va fi organizat totuşi pe Valea Gârbăului, iar pentru anii următori primăria va căuta soluţii alternative.


Terenul de zece hectare de pe Valea Gârbăului, pe care ar urma să fie organizat festivalul Peninsula, mutat de la Târgu Mureş la Cluj, este revendicat.

"La Primăria Floreşti există cereri de retrocedare a proprietăţilor atât în zona poligonului, cât şi în amonte de poligon, şi pe versantul estic al Văii Gârbăului, pentru că limita administrativ-teritorială a comunei Floreşti este mult mai la est", spune primarul din Floreşti, Horia Şulea.

Primarul din Floreşti spune că unul dintre reclamanţi a fost pus deja în posesie şi că urmează şi alţii. Edilul crede că organizatorii Peninsula vor întâmpina probleme. "Eu le doresc succes (organizatorilor festivalului-n.red.) şi sper să-l poată organiza; acolo sunt proprietăţi private".

Festivalul va avea loc între 18 şi 21 iulie, în zona fostului poligon militar. Primarul Emil Boc susţine că terenul a fost preluat în administrare de Primăria Cluj-Napoca de la Ministerul Apărării şi că pentru acest an situaţia e clară. "În acest moment Primăria deţine dreptul de a administra terenul şi aşa cum am mai spus şi la lansarea festivaluluiPeninsula, în acest an nu avem nicio problemă, pentru că Primăria deţine toate drepturile legale", spune Boc.

Emil Boc a precizat că pentru anii viitori există soluţii de rezervă, iar festivalul ar putea avea loc în alte zone din municipiu.

Reporter: Alin Golban
Operator: Zoli Szucs

Comenteaza