Video Primul Skatepark de interior din Cluj-Napoca. Unde va fi construit
- Scris de Ziua de Cluj
- 30 Mai 2024, 11:01
- Administraţie
- Ascultă știrea
Primarul Emil Boc a anunțat realizarea primului Skatepark de interior din Cluj-Napoca, deschis pe tot parcursul anului.
Eu nu mă pricep la skateboard, am încercat un pic să mă dau cu placa iarna și am tras niște trânte de Liga Campionilor și m-am lăsat. Așa încât eu mă bucur de bucuria voastră, a celor care știți să practicați acest sport”, a explicat primarul Emil Boc pe Facebook.
Acesta va fi construit în Baza sportivă din Gheorgheni, vizavi de actualul loc pentru picnic.
''Va fi cam de 1.000 mp suprafață construită, va fi pe categorii – pentru nivel mediu și avansat, pe diverse tipuri de proceduri și pe acrobații. De asemenea, va da posibilitatea să practicați acest sport pe tot parcursul anului, vor fi de asemenea gradene, vestiare și, nu în ultimul rând, locuri de dificultăți diferite astfel încât voi, tinerii care practicați acest sport, și nu numai, toți care sunteți și vă simțiți capabili să practicați skateboardingul să aveți un loc în care să vă distrați, în care să vă simțiți bine. Acest skatepark de interior va permite și partea de divertisment, partea de amuzament și distracție, dar și partea de antrenament și de competiții. Deja am demarat procedura pentru construcția acestui Skatepark de interior și să-l realizăm cât mai repede cu putință”, a mai declarat Emil Boc.


