Primul client pentru halele Nokia

Primul client pentru halele Nokia
Terapia îşi negociază intrarea în parcul industrial din Jucu. Preluarea halelor Nokia nu poate fi însă decisă decât de reprezentanţii companiei finlandeze, explică preşedintele administraţiei judeţene, Alin Tişe.

Şansa Consiliului Judeţean (CJ) de a recupera o parte din banii pe care i-a investit în parcul industrial din Jucu pentru facilitarea investiţiei Nokia ar putea consta în faptul că reprezentanţii companiei Nokia au încălcat una dintre clauzele contractuale, e de părere preşedintele Alin Tişe. Pe de altă parte, admite că lupta cu Nokia va fi foarte grea, pentru că întregul contract a fost gândit strict pentru a-l favoriza pe investitor. Tişe a precizat că până şi în privinţa halelor fabricii tot Nokia are drept de decizie. Astfel că deşi compania Terapia a exprimat o cerere fermă pentru preluarea acestor hale, promiţând o investiţie de zeci de milioane de euro, CJ nu poate oferi deocamdată un răspuns pozitiv.

Preşedintele CJ, Alin Tişe, nu exclude posibilitatea de a solicita companiei Nokia daune financiare în instanţă. "În prezent analizăm fiecare clauză din contractul cu Nokia. Din primele discuţii pe care le-am avut cu reprezentanţii Tetarom (societatea care administrează parcurile industriale ale CJ - n. red.), s-ar putea marşa pe una dintre clauze, pe care Nokia se pare că a încălcat-o. Este vorba despre angajamentul companiei finlandeze privind popularea terenului obţinut de la Tetarom. Cu alte cuvinte, Nokia a primit 90 de hectare şi a ocupat doar 30 de hectare. Pe restul de teren urmau să vină celelalte societăţi furnizoare, care însă nu au mai venit", a precizat liderul administraţiei judeţene. Pe de altă parte, Alin Tişe a recunoscut faptul că va fi foarte greu de purtat o luptă împotriva Nokia, atât timp cât clauzele contractuale au fost gândite de aşa manieră încât să favorizeze doar compania Nokia.

"Este greu de spus ce putem obţine. Pentru că acest contract a fost făcut pentru Nokia şi nu are rost să venim acum să căutăm vinovaţi. La acel moment toată lumea a agreat investiţia. Investiţia ni s-a părut tuturor un lucru foarte mare. Nimeni nu a stat să se întrebe ce se va întâmpla dacă această companie va pleca, toţi au lucrat pentru a favoriza inevstiţia, de aceea nu a stat nimeni să impună condiţii pentru ca Nokia să-şi respecte angajamentul. Ca atare, astăzi avem un contract care cu greu ar putea să ne avantajeze pe noi în vreun fel. Oricum, mai avem programate discuţii de negociere cu reprezentanţii acestei companii, peste câteva zile. Astfel că până la finalul acestei luni vom definitiva o soluţie, împreună cu colegii mei din Consiliul Judeţean, urmând să decidem în ce fel vom acţiona", a spus Tişe.

El a adăugat că unul dintre cele mai mari inconveniente generate de acest contract este faptul că administraţia judeţeană nu îşi poate permite să decidă asupra halelor Nokia. "Avem o solicitare fermă din partea companiei Terapia, care, într-adevăr, şi-a exprimat intenţia de prelua aceste hale pentru a-şi extinde unitatea de producţie. Sunt avansate zeci de milioane pentru această investiţie, iar noi suntm chiar mulţumiţi de modul în care colaborăm cu managerii companiei Terapia. Din păcate, nu putem oferi încă nici un răspuns. Tot ce putem face este să negociem cu Nokia, care este proprietar al acestor hale şi care, conform contractului, are drepturi depline asupra acestor hale. Mai mult, Nokia şi-a desemnat propria firmă de avocatură pentru închirierea acestor hale. Să vedem însă la ce concluzii vom ajunge", a spus Tişe.

Acesta a mai dezvăluit că o firmă chineză de componente electronice (ZTE) şi-ar fi exprimat la rândul său interesul de a prelua halele Nokia. Au mai fost amintiţi alţi doi investitori care, de asemenea, şi-au exprimat interesul pentru parcul industrial din Jucu, fără însă a preciza despre cine anume este vorba. Pentru Bosch, a mai spus Tişe, se fac în prezent probe de sol, urmând ca această companie să concesioneze 20 de hectare în parcul din Jucu.

 

Comenteaza