Foto Primarul din Florești, pe şantierul de pe Eroilor

Bogdan Pivariu, primarul comunei Florești a făcut o vizită pe şantierul de pe strada Eroilor.

"După ce ieri am supravegheat până seara târziu lucrările de pe arterele din Florești, azi continuăm să ne asigurăm că acestea se desfașoară în condiții optime și că sunt de calitate", a declarat Bogdan Pivariu, primarul comunei Florești.

O parte din strada Eroilor din Florești s-a închis pentru reparații și asfaltare, începând de vineri.

"Proiectul reabilitării străzii Eroilor este unul prioritar pentru mine. Știu cât este de importantă această arteră si știu cât disconfort în trafic ne creează tuturor. Vă asigur totuși că iau toate măsurile ca proiectul să fie gata în cel mai scurt timp și cât mai eficient pentru traficul din Florești. Dincolo de faptul că am inițiat modificarea proiectului la a suplimenta încă o bandă pe un sens, azi mai facem un mic pas și anume aducem zona de trafic auto și pietonal la o stare de utilizare decentă pentru participanții în trafic. Aceste lucrări sunt necesare pentru a avea condiții optime de siguranță și confort în trafic, cât și în vederea prevenirii apariției degradărilor specifice sezonului rece. Menționez că atât începutul lucrărilor cât și durata acestora depind totuși de condițiile meteorologice”, a transmis edilul comunei Florești.

Amintim că, în luna ianuarie, firma Construcții Napoca, responsabilă cu lucrările de pe strada Eroilor, a reziliat contractul cu Primăria Florești. 

Comenteaza