Primarul Boc: “ Clujul, pe primul loc în România la examenul de Bacalaureat!”
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 16:28
- Administraţie
- Ascultă știrea
Primarul Emil Boc a felicitat elevii și profesorii pentru rezultatele obținute la examenul de bacalaureat
"Îi felicit din toată inima pe toți absolvenții care au susținut examenul de Bacalaureat. În spatele fiecărei note se află ani de muncă, perseverență, emoții și speranțe. Astăzi, munca voastră este răsplătită și ne face mândri pe toți!
Le mulțumesc profesorilor care au ales să modeleze caractere, să inspire și să deschidă drumuri prin cunoaștere. Un profesor bun nu transmite doar informații, ci aprinde dorința de a învăța și de a deveni mai bun în fiecare zi.
Respectul și recunoștința noastră se îndreaptă și către părinți, cei care au fost alături de copiii lor cu încredere, răbdare și iubire, în fiecare pas al acestui parcurs.
Acest rezultat confirmă încă o dată că educația reprezintă cea mai importantă investiție pe care o poate face o comunitate în viitorul său.
Clujul a ales de mulți ani să pună educația în centrul dezvoltării sale, iar astăzi vedem roadele acestei viziuni!
Felicitări tuturor!
Sunteți dovada că viitorul se construiește prin educație, prin muncă și prin încrederea că fiecare generație poate merge mai departe decât cea dinainte.
Împreună, facem din Cluj un oraș al cunoașterii, al oportunităților și al unei vieți de calitate !", a declarat edilul Emil Boc.


