Video Primarul Apahidei a anunțat în ce stadiu sunt lucrările din Câmpenești

Primarul Apahidei a anunțat în ce stadiu sunt lucrările din Câmpenești
| Foto: Facebook.com/Campenesti

Lucrările la rețeaua de canalizare din satul Câmpenești sunt pe ultima sută de metri, iar asfaltările mult aşteptate de cetăţeni pe drumurile de pe marginea lacurilor pot deveni realitate în următorii ani.

Primarul comunei Apahida, Grigore Fati, a vorbit, la ZIUA LIVE, despre stadiul lucrărilor din satul Câmpenești și a spus ce urmează pentru finalizarea obiectivelor de infrastructură.

Asfaltările din Câmpenești au o valoare de vreo 33 de milioane de lei. Studiul de fezabilitate a fost introdus în Consiliul Local Apahida la începutul acestui an. S-au aprobat și indicatorii tehnico-ecnomici. Deci aproximativ 33 de milioane de lei vor costa străzile principale, stânga și dreapta lacului. După ce aprobăm bugetul, vom scoate la achizițe și proiectul tehnic. Urmează să trecem la achiziția execuției, când proiectul tehnic va fi gata.

Deocamdată, trebuie să așteptăm pentru că acolo am depus și pentru finanțare pe fonduri europene. Din cele 6 milioane de euro am putea accesa un milion de euro pe fonduri europene. Așa cum am promis, în momentul în care canalizarea este pusă pe străzi, vom începe și studiul de fezabilitate. L-am început toamna trecută și l-am aprobat în ianuarie. Vedem dacă prindem finanțarea europeană, iar apoi putem da drumul la proiectul tehnic.

Legat de canalizare, din câte știu eu, este pe final. Mai sunt de făcut doar câteva cuplaje, recepția, etc. Apoi voi încerca să găsesc un proiectant pentru branșamente. Acolo este treaba cetățeanului. Conducta este dusă până la limita de proprietate. Voi chema acest proiectant să adune documentele, să se ocupe de proiecte. Să nu mai poarte oamenii pe la Compania de Apă și după tot felul de avize”, a afirmat, la ZIUA LIVE, Grigore Fati.

Comenteaza