Primăria reia licitaţia pentru a-şi găsi un avocat în cazul Lomb

Primăria reia licitaţia pentru a-şi găsi un avocat în cazul Lomb
Licitaţia pentru angajarea unui apărător în procesul cu societatea Impact va fi reluată. Consilierii locali şi-au însuşit ieri decizia comisiei de licitaţie de a descalifica biroul de avocatură participant la licitaţia din luna ianuarie, respectiv Boştină şi Asociaţii.

Comisia de licitaţie a primăriei a verificat documentele de calificare ale ofertanţilor de la Casa de avocatură Boştină şi Asociaţii şi au identificat un cazier fiscal depus la dosar care nu era valabil. "Am cerut să ne depună un nou act, dar l-au depus după termenul legal, aşa că comisia a decis descalificarea societăţii", a explicat ieri viceprimarul Laszlo Attila, cel care a prezidat comisia de licitaţie. Consilierii au fost de acord cu decizia şi implicit cu reluarea procedurii de licitaţie. În procesul intentat primăriei, Impact Developer & Contractor solicită daune de peste 21 de milioane de lei, în cadrul a două acţiuni formulate în instanţă, pretenţiile financiare reprezentând cheltuieli efectuate de societăţi în baza asocierii pentru realizarea unui cartier de locuinţe pe Dealul Lomb, proiect abandonat între timp. Iniţial, în momentul demarării procedurii de conciliere, daunele avansate de Impact erau de peste 58 de milioane de euro, însă în instanţă pretenţiile au scăzut.

Consilierii locali din USL au acuzat primăria că onorariul stabilit pentru procesul cu Impact, 15.000 de euro cu taxa pe valoarea adăugată inclusă, pe care municipalitatea vrea să îl plătească unui avocat, este mult prea mare, ba chiar nu se justifică. Consilierul Steluţa Cătăniciu a propus chiar ca primarul interimar Radu Moisin, ca reprezentant legal al Consiliului Local, să degreveze bugetul local de respectiva cheltuială şi să reprezinte în instanţă interesele oraşului, alături de secretarul Aurora Ţărmure. Moisin a refuzat acest lucru, motivând că poartă răspunderea în toate cele 3.000 de procese pe care primăria le are şi nu se poate ocupa doar de o singură acţiune în justiţie.

 

Comenteaza