Primăria închide ochii când face lumină
- Scris de Luminita Silea
- 02 Dec 2012, 20:48
- Administraţie
- Ascultă știrea

Administraţia locală este legată până în 2020 de preţurile de contract ale companiei Elin Viena, concesionarul iluminatului public din oraş. Cu toate acestea, specialiştii nu au putut explica de ce la Cluj-Napoca sunt preţuri de patru ori mai mari pentru un stâlp din aluminiu decât cele de pe piaţă, după ce consilierii USL au sesizat acest lucru.
Consiliul Local (CL) a aprobat în noiembrie lucrări de 1,5 milioane de lei pentru extinderea şi modernizarea iluminatului public în mai multe zone din oraş. Preţul lucrărilor a fost cel din studiul de fezabilitate întocmit de Elin, care execută şi lucrările, conform contractului cu primăria, încheiat în 2005, în baza unei sentinţe judecătoreşti. Proiectul a fost aprobat cu 16 voturi, consilierii USL abţinându-se de la vot. Motivul a fost că primăria ar plăti de patru ori mai mult pentru lucrări decât preţul de piaţă. Consilierul USL Doru Stoica a atras atenţia oficialilor de la panoul de comandă al administraţiei locale că există două probleme, una tehnică şi alte economică, referitoare la modernizarea iluminatului public. Acesta a subliniat că, din câte a înţeles din referatul de fundamentare a proiectului, racordarea iluminatului public se va face aerian, în timp ce politica de urbanism a oraşului este să se treacă pe branşament subteran, deoarece tipurile de cablu prezentate în document sunt cabluri aeriene, iar consilierii sunt induşi în eroare.
Referitor la corpurile de iluminat, Stoica a semnalat că bugetul alocat în este de 3-4 ori mai mare decât ar fi cel de pe piaţă. "Primăria plăteşte 300 de euro pentru un stâlp de iluminat, în timp ce pe piaţă acesta costă maxim 100 de euro. Noi aprobăm lucrări de 350.000 de euro când de fapt real, raportat la preţurile din piaţă, ar trebuie să plătim 75-80.000 de euro pentru aceste lucrări", susţinea Stoica, la şedinţa ordinară a CL, de la începutul lunii noiembrie. Directorul tehnic al primăriei, Virgil Poruţiu, a declarat că toate cablurile se vor monta subteran, iar corpurile de iluminat sunt cu vapori de sodiu. Acesta nu putut însă justifica cheltuielile prezentate în cadrul proiectului, precizând că este vorba despre preţuri unitare care sunt incluse în contractul cu Elin, încheiat încă din 2005 în baza unei sentinţe judecătoreşti, pe 15 ani. Consilierii USL au cerut executivului acest contract şi şi-au rezervat dreptul de a-l studia şi a propune o variantă corectă pentru bugetul local, având în vedere că la prima vedere primăria plăteşte acum de patru ori mai mulţi bani pentru modernizarea iluminatului public.
Edilul Emil Boc nu s-a arătat deranjat de sesizare şi nu a avut decât o reacţie potrivit căreia primăria este legată de contractul în cauză. Despre acest contract, fostul primar Sorin Apostu spunea că este păgubos pentru bugetul local şi că municipalitatea caută soluţii pentru a schimba situaţia. O altă chestiune luată în discuţie de administraţia Apostu a fost cea a introducerii în oraş a iluminatului cu leduri în loc de becurile cu vapori de sodiu care se folosesc în prezent, deoarece sistemul ar genera costuri mult mai mici la factură. Un astfel de sistem a fost implementat recent în comuna clujeană Mociu, aceasta fiind prima din ţară care a l-a adoptat.
Potrivit datelor furnizate de Biroul mass media al primăriei, din 2007, anul semnării contractului cu Elin, 70% din reţeaua de iluminat public a suferit lucrări de modernizare şi extindere, 20% fiind de extindere. "Municipiul Cluj-Napoca a plătit firmei Elin 66.213.518 lei, reprezentând lucrări de modernizare, extindere şi întreţinere iluminat public. Plăţile în 2011 au fost de 17.264.129 lei, iar în 2012, până în 15 noiembrie s-au plătit 9.018.256 lei", au informat reprezentanţii primăriei. Aceştia au trimis redacţiei ZIUA de CLUJ formula de indexare a preţurilor pentru modernizarea iluminatului, conform contractului, însă nu au explicat de la ce valoare se porneşte şi care este procentul de idexare, pe tipuri de lucrări şi materiale.
Condiţii dezavantajoase în caz de reziliere
Rezilierea contractului cu Elin este posibilă dacă primăria constată apariţia unor circumstanţe neprevăzute la data încheierii documentului şi care conduc la modificarea clauzelor contractuale, astfel încât îndeplinirea contractului ar fi contrară interesului public. Primăria poate cere rezilierea numai dacă în ultimele şase luni executantul s-a aflat în permanenţă şi fără întreruperi în întârziere cu livrările planificate din vina lui majoră şi după trecerea unui termen de graţie corespunzător sau în cazul în care compania concesionară intră în lichidare judiciară. Elin poate cere rezilierea contractului dacă livrarea mărfurilor, începerea sau continuarea execuţiei e imposibilă din motive neimputabile primăriei sau după trecerea unui termen de graţie continuă să se întârzie, dacă primăria întârzie plata cu peste trei luni de la scadenţă, dacă nu a solicitat un credit, dacă e vorba de o lucrare parţială şi primăria nu a stabilit până la 31 martie 2008 planul anual şi dacă acesta este mai mic de 800.000 de euro, începând din 2008. „Dacă rezilierea contactului nu se efectuează din vina executantului, acesta are dreptul la plata câştigului nerealizat", se mai arată în contactul încheiat de primărie.