Video Plimbare cu DRONA prin Parcul Feroviarilor

Plimbare cu DRONA prin Parcul Feroviarilor

După lungi așteptări, Parcul Feroviarilor din Cluj-Napoca este finalizat. Clujenii au ieșit la plimbare, la final de săptămâna, în noul spațiu verde al orașului. 

Parcul Feroviarilor are o suprafață de 5,3 hectare. Proiectul de modernizare implementat are la bază rezultatul unui Concurs internațional de soluții organizat de Ordinul Arhitecților din România în parteneriat cu Primăria municipiului Cluj-Napoca. Câștigătorul premiului I - contractul de proiectare - desemnat de juriu a fost Asiza Birou de Arhitectura S.R.L. Lucrările sunt realizate de Asocierea SC Nord Conforest SA & Eco Garden Construct SRL. 

Vegetația existentă formată din 180 de arbori a fost păstrată. Zona verde a fost suplimentată prin plantarea a 510 noi arbori cu balot și 30.458 exemplare vegetație de talie mică: garduri vii, masive vegetație în zone umbroase, garnisire suprafețe grădini pluviale și zone inundabile și pentru acoperire taluzuri. Suprafața totală verde este de 49.653 mp.

Valoarea lucrărilor este de 43.999.114,63 lei cu TVA.
Executantul lucrărilor: SC Nord Conforest SA

Comenteaza