Planuri noi pentru fermierii şi agricultorii clujeni

Planuri noi pentru fermierii şi agricultorii clujeni
La întâlnirea cu liderul administraţiei judeţene, Horea Uioreanu, dar şi cu o parte dintre reprezentanţii fermierilor din Cluj, comisarul European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Dacian Cioloş a făcut o serie de recomandări pentru pregătirea noului exerciuţiu bugetar european, destinat sectorului agricol şi animal.

Din 2014, România trebuie să aibă şi o abordare regională, pe programele de dezvoltare sectorială, a apreciat Cioloş, în contextul în care se doreşte implementarea unei noi politici de reorganizare administrativă a teritoriului.

Autorităţile locale şi chiar structurile reprezentantive pentru sectorul fermierilor trebuie să se implice direct în strategia de pregătire a noului exerciţiu bugetar european, care va intra în vigoare din 2014. "Trebuie analizat ce oportunităţi sunt şi cum se poate pregăti mai bine România, la nivel naţional, pentru noul exerciţiu bugetar de finanţare care urmează. Pentru asta este nevoie şi de implicarea autorităţilor locale, care cunosc mai bine problemele din mediul rural. Iar pregătirea unei noi strategii trebuie desigur să aibă în vizor şi subvenţiile care se vor aloca pentru sectorul arabil, pentru sectorul păşune sau pentru sectorul animal", a comentat Dacian Cioloş. Acesta s-a arătat încrezător că până în 2014, în strategia de susţinere a zonelor rurale, Guvernul va avea o abordare regională. În contextul politicii de reorganizare administrativ teritorială, pentru susţinerea fermierilor şi agricultorilor se impune un program sectorial de dezvoltare regională, a apreciat comisarul european.

 

Comenteaza