Video Peste 500 de tone de deșeuri ridicate din Pata Rât. Emil Boc: „Până în 2030, oamenii care încă mai locuiesc aici să aibă un loc numit acasă”

Peste 500 de tone de deșeuri ridicate din Pata Rât. Emil Boc: „Până în 2030, oamenii care încă mai locuiesc aici să aibă un loc numit acasă”

Primăria derulează în zona Pata Rât o amplă acțiune de curățenie și de ridicare a gunoaielor.

În cadrul acțiunii de ecologizare au fost ridicate peste 500 de tone de gunoaie adunate în decursul timpului. „Facem această curățenie până la capăt și de asemenea oferim condiții igienice de bază pentru a putea îmbunătăți calitatea vieții, până când fiecare de aici se va muta într-un loc numit acasă”, a anunțat, joi, primarul Clujului Emil Boc prin intermediul unui mesaj video publicat pe pagina de Facebook. 

Până în prezent, peste 580 de persoane vulnerabile din zona Pata Rât au beneficiat de o locuință, prin intermediul proiectelor dezvoltate de administrația locală din bugetul public, dar și din fonduri europene. 

„Un oraș se apreciază în primul rând și după modul în care are grijă de cei care o duc cel mai greu, de cei vulnerabili. Planul nostru este ca până în 2030, tot ce este Pata Rât să fie lichidat și oamenii care încă mai locuiesc aici să aibă un loc numit acasă. La sfârșitul lunii iunie vom adopta un proiect, din fonduri europene, pentru încă 50 de locuințe. E vorba de 76 de locuințe și vom continua politica de construcție, de achiziționare de pe piață, de atragere a resurselor din fonduri publice și europene pentru a putea să le oferim șansa tuturor la un loc numit acasă”, a mai spus primarul Emil Boc. 

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .