Peste 2.000 de noi locuri de parcare în toate cartierele Clujului

Peste 2.000 de noi locuri de parcare în toate cartierele Clujului
Primăria Cluj-Napoca a creat în anul trecut peste 2000 noi locuri de parcare în toate cartierele municipiului.

Şoferii clujeni se bucură în prezent de 2.682 noi locuri de parcare în toate cartierele oraşului. La ora actuală, în Cluj-Napoca sunt în execuţie două parkinguri de cartier: în Mărăşti (Fabricii) şi Mănăştur (Mehedinţi).

Parkingului Fabricii din cartierul Mărăşti este gata în proporţie de 85%. Capacitatea acestuia este de 310 locuri, iar construcţia are un regim de înălţime format din D+P+3E+terasă. Suprafaţa construită este de 1.650 mp, iar cea desfăşurată, de 6.600 mp. În acelaşi stadiu se află şi parkingul de pe Mehedinţi ce va avea 120 de locuri de parcare.

Miercuri, 4 ianuarie, a fost inaugurat parkingul de cartier din Gheorgheni, de pe strada Băişoara. Noul parking asigură 354 de locuri de parcare, având un regim de înălţime de D+P+3E+terasă. Investiţia a fost de 4.671.361 lei (fără taxa pe valoarea adăugată), cu 80% mai puţin faţă de valoarea estimată în caietul de sarcini (de 24,3 milioane de lei).

 

 

Comenteaza