Pas înainte pentru cel mai mare parc din Florești! Anunț important făcut de primarul Pivariu
- Scris de Sergiu Vlăgea
- 23 Mai 2023, 15:54
- Administraţie
- Ascultă știrea

Contractul de proiectare și execuție a noului parc multifuncțional din comuna Florești, în valoare de 23 de milioane de lei, a fost semnat săptămâna trecută.
Edilul Bogdan Pivariu a anunțat, marți, la începutul ședinței Consiliului Local Florești, că a semnat ordinul de începerii a lucrărilor pentru proiectarea și execuția viitorului parc.
„Vreau să vă spun că acum câteva minute am semnat ordinul de începerii a lucrărilor pentru proiectarea și execuția parcului din zona Sub Cetate. Urmează două luni în care cei care au câștigat licitația au timp să aducă proiectul tehnic, plus o lună de verificare, după care vor fi cele 13 luni aferente construcției propriu-zise. Va fi cel mai mare parc edificat vreodată în Florești. Vreau să le mulțumesc tuturor celor care au pus osul pentru realizare acestui proiect”, a precizat Pivariu.
Parcul multifuncțional de pe strada Tăuțiului, a cărui construcție va avea o suprafață de 4,2 hectare, va include:
- parc de aventură
- teren polivalent
- teren de baschet
- teren volei
- teren squash
- teren de tenis
- teren de badminton
- piste de alergat
- piste role
- piste biciclete
Potrivit primarului din Florești, toate acestea vor fi integrate într-o zonă cu multe spații verzi si alei de promenadă.