Pământurile expropriate din Gilău vor fi protejate până la recoltă

Pământurile expropriate din Gilău vor fi protejate până la recoltă
Prefectul judeţului Cluj, Gheorghe Vuşcan, a avut miercuri o întâlnire de lucru cu directorul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Cluj, Eugen Cecan, pe tema lucrărilor de la Autostrada Transilvania pe tronsonul Gilău–Nădăşel.

Deoarece zilele trecute au fost o serie de sesizări ale cetăţenilor din zona Gilău care sunt nemulţumiţi de preţul primit pentru terenul pe care urmează să fie construită autostrada, prefectul a vrut să verifice dacă exproprierile au respectat toate procedurile legale, inclusiv cele legate de preţul mediu din grilele notariale pentru teren arabil şi fâneţe.

Astfel, prefectul a primit asigurări că legea exproprierilor în interes public a fost respectată şi toate terenurile care sunt pe coridorul lucării au fost evaluate în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Totodată, reprezentanţii Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) au informat Instituţia Prefectului că, în măsura în care se va putea, constructorii vor proteja culturile până în momentul în care se vor recolta.

Prefectul a precizat că va acorda sprijinul său pentru demersurile pe care DRDP Cluj le va face înspre Ministerul Transporturilor pentru obţinerea resurselor financiare pentru demararea lucrărilor la Varianta de ocolire a municipiului Turda - legătura între Autostrada Transilvania şi DN 1 (Mărtineşti, Cluj).

350 de locuitori ai Gilăului au rămas integral sau parţial fără pământuri, pentru a putea face loc contruirii tronsonului de autostradă Gilău-Mihăieşti. Preţul exagerat de mic pe care îl primesc pentru ce le este luat, i-a înfuriat la culme pe proprietari şi doresc dă dea în judecată CNADNR. Locuitori din Gilău şi deţinători de terenuri în comună sunt în această situaţie. Primăria Gilău a întocmit un tabel în care cei vizaţi se pot înscrie pentru a se asocia în proces.

Proprietarii pământurilor primesc 46 de bani pe metru pătrat, pentru terenurile arabile şi, 14 bani pe metru pătrat, pentru fâneţe. Este vorba de o suprafaţă totală de 89,1 hectare pe care se va construi autostrada. Banii pentru despăgubiri vor fi alocaţi de la bugetul de stat.

Comenteaza