O nouă localitate din Cluj are canalizare. Investiția a fost de 9 mil. lei

O nouă localitate din Cluj are canalizare. Investiția a fost de 9 mil. lei
| Foto: Facebook.com/cjcluj

Compania de Apă „Someș” S.A. a finalizat lucrările de înființare a rețelei de canalizare în localitatea Păniceni, comuna Căpușu Mare.

„Continuăm să investim în infrastructura menită să contribuie la creșterea calității vieții clujenilor. Întrucât recent am finalizat și rețeaua de apă, urmează să facem testele și recepțiile necesare, pentru a conecta în acest fel toți locuitorii satului la ambele rețele – apă și canalizare”, a transmis șeful CJ Cluj, Alin Tișe.

Noul sistem de canalizare are o lungime de 5,85 km și este prevăzut cu o stație de epurare și patru stații de pompare a apei uzate. De asemenea, au mai fost amplasați 700 de metri de conducte de refulare. În total, au fost realizate 160 de racorduri la imobile, ce deservesc întreaga comunitate a satului Păniceni.

În valoare totală de aproape 9.000.000 de lei, investiția a fost finanțată de Consiliul Județean Cluj din fonduri destinate derulării de proiecte edilitare locale, ce vin în completarea celor majore, zonale, finanțate din fonduri atrase de la Uniunea Europeană.

 

Comenteaza