Mare vâlvă pe internet, participare slabă la protestul împotriva fermei de pui din Floreşti GALERIE FOTO

Mare vâlvă pe internet, participare slabă la protestul împotriva fermei de pui din Floreşti GALERIE FOTO
Prezenţă slabă la mitingul împotriva fermei de pui din Floreşti. La ora 12, ora anunţată pentru începerea acţiunii de protest, în faţa Agenţiei de Protecţie a Mediului Cluj, se afla doar organizatorul manifestării. Ulterior, au apărut încă câteva persoane care au afişat pancarte cu mesajele: "Amareto nu uita, ne vedem la DNA!", "Vrem aer curat, nu miros de ***!" sau "Ferma nu este autorizată, dar funcţionează! Asta înseamnă să fii mafiot!" .

Horia Cristea, organizatorul protestului, spune că manifestarea este autorizată până la ora 20.00 şi că, în următoarele ore, după ce lumea iese de la serviciu, numărul participanţilor va creşte. Acesta a citit la megafon un document intitulat "Proclamaţia de la Floreşti": "Stop pentru totdeauna funcţionării unei ferme într-o comunitate urbană. Amoniacul ucide lent, dar sigur. Stop autorizărilor ilegale şi urbanismului haotic. Vrem parcuri, locuri de petrecere a timpului liber, aer curat. Vrem un viitor pentru copiii românilor în România", se arată în documentul menţionat.

Cristea i-a înmânat directorului APM Cluj, Grigore Crăciun, o petiţie semnată de aproape 600 de floreşteni, care cereau ca ferma să nu fie reautorizată. Crăciun a declarat că procedura de reautorizare este în derulare, dar acest proces ar putea dura chiar şi câteva luni. Acesta a mai spus că este deschis la orice discuţie pe această temă, da că instituţia pe care o conduce este obligată să respecte înctocmai prevederile legale.

Directorul APM Cluj i-a îndrumat pe protestatari spre Direcţia de Sănătate Publică Cluj, care trebuie să dea un aviz în cadrul procedurii de reautorizare a fermi.

Amintim că, conform Primăriei Floreşti, începând cu data de 27 iulie 2016, ferma nu mai este populată cu efective de pui, până la obţinerea unei eventuale noi autorizaţii integrate de mediu. În acest moment, actualul ciclu de creştere a puilor este încheiat 90%.

De asemenea, la începutul acestei luni Garda Naţională de Mediu, Comisariatul Judeţean Cluj a dispus interzicerea operării după terminarea actualului ciclu de producţie până la obţinerea unei autorizaţiii integrate de mediu.

"Practic, creşterea industrială a puilor la ferma din Floreşti a încetat. Asta până la o eventuală obţinere a unei noi autorizaţii de mediu, lucru care, în opinia mea, este imposibil respectând legislaţia în vigoare. Concret, începând cu data de 27 iulie 2016, ferma de pui din Floreşti nu va mai fi populată cu efective de pui, până la obţinerea unei eventuale noi autorizaţii integrate de mediu. Doresc să mulţumesc sprijinului acordat de preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, pentru demersurile întreprinse în vederea soluţionării acestei probleme grave şi pentru deplina sa susţinere în această problemă. Astăzi am intrat în normalitate, asigurând floreştenilor şi în mod special celor din zona fermei un trai mult mai bun. Aşa cum am promis, eforturile administraţiei locale se îndreaptă spre asigurarea unui trai cât mai bun floreştenilor şi vom continua crearea de condiţii cât mai bune de viaţă floreştenilor. Demersurile Primăriei Floreşti legate de problema fermei au fost continue şi iată au dus la un rezultat. Din păcate, însă, administraţia locală are puţine pârghii în acest sens, singura instituţie care poate suspenda activitatea fermei fiind Garda de Mediu, instituţia care eliberează autorizaţia integrată de mediu fiind Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului. În acest sens, îi invit din nou pe floreşteni la a-şi spune cu curaj opinia în cadrul dezbaterii publice pe care instituţia amintită mai sus este obligată a o organiza ca parte a procesului de obţinere a unei eventuale autorizaţii noi. Data şi locaţia dezbaterii publice vor fi anunţate de organizator, Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului, iar eu, personal, voi comunica aceste date floreştenilor", a spus Şulea.

Acum câteva săptămâni, Poliţia Locală a mai făcut un control la fermă şi a constatat că societatea efectua activitate de producţie pentru creşterea intensivă a păsărilor fără îndeplinirea condiţiilor stabilite de lege, respectiv fără a deţine autorizaţie integrată de mediu valabilă pentru desfăşurarea activităţii.

Autorizaţia de mediu a fost valabilă până la 20 iunie 2016. Atunci, Poliţia Locală, în limita competenţelor stabilite de legea nr. 12/1990, a aplicat o amendă de 20.000 de lei, maximul prevăzut, şi a dispus intrarea în legalitate, adică obţinerea autorizaţiei integrate de mediu în 15 zile.

 

Comenteaza