Mâine aflăm ofertele pentru noua pistă
- Scris de Cosmina Fernoaga
- 03 Oct 2010, 22:54
- Administraţie
- Ascultă știrea

DISTRIBUIE
Termenul pentru depunerea ofertelor privind construcţia noii piste a Aeroportului Cluj, de 3.500 metri, expiră astăzi, urmând ca ele să fie deschise mâine de către Comisia de licitaţie, într-o şedinţă publică.
Procedura pentru angajarea unui constructor care să execute acest proiect, evaluat la circa 120 de milioane de euro, a fost demarată încă din luna august. Iniţial, data limită pentru depunerea ofertelor era 15 septembrie, dar - pentru că societăţile au solicitat ca acest termen să fie extins - s-a convenit ca procedura să fie amânată până în octombrie.
Reprezentanţii Consiliului Judeţean (CJ) Cluj au anunţat că peste 75 de societăţi au intrat în posesia caietului de sarcini. Sursa de finanţare pentru acest proiect rămâne bugetul CJ. Mai exact, pista se va realiza prin intermediul unui credit furnizor asigurat de câştigătorul licitaţiei, urmând ca, pe parcurs, administraţia judeţeană să returneze datoria. Garanţia de participare la licitaţie este de 2,4 milioane de euro, în timp ce garanţia de bună execuţie reprezintă 3% din valoarea contractului subsecvent (fără TVA).

Comenteaza