Licitaţie pentru proiectul tehnic al Spitalului Regional de Urgenţă

Licitaţie pentru proiectul tehnic al Spitalului Regional de Urgenţă
Consiliul Judeţean (CJ) Cluj demarează o licitaţie publică pentru actualizarea studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic ce vizează realizarea Spitalului Regional de Urgenţă din Floreşti.


În aceste zile, conducerea Diviziei a IV-a Infanterie Gemina va preda o parte din amplasamentul unităţii militare din Floreşti pentru parcelarea în vederea realizării obiectivului sanitar.

Preşedintele CJ, Alin Tişe, a precizat că s-a analizat posibilitatea încredinţării directe a lucrărilor de reactualizare a proiectului tehnic şi a studiului de fezabilitate pentru realizarea Spitalului Regional de Urgenţă, dar pentru că sunt implicate costuri mari se va organiza o licitaţie publică. "Vom publica anunţul de licitaţie în cel mai scurt timp, în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice. Conform procedurii, va dura circa 40 de zile. Dacă nu întâmpinăm probleme, putem atribui acest contract, astfel încât proiectul tehnic să se finalizeze undeva prin vară", a explicat liderul administraţiei judeţene, Alin Tişe. După încheierea acestei etape ar urma să se demareze şi licitaţia pentru execuţia Spitalului Regional.

Tişe a menţionat că noile condiţii impuse de Ministerul Sănătăţii pentru astfel de obiective s-au modificat, ceea ce înseamnă că este posibil ca şi costul de execuţie a spitalului să fie mai mic. "Acum trei ani, când ministerul a realizat studiile de prefezabilitate şi de fezabilitate, se impunea construcţia unui spital cu 800 de paturi. Acum, înţeleg că putem coborî la 600 de paturi, aşa încât este posibil să vorbim de alte costuri estimative, probabil mai scăzute. Rămâne să vedem", a spus Tişe.

Oricum, pentru realizarea acestui obiectiv se iau în considerare două posibilităţi. "Ne putem asocia cu un privat care să construiască spitalul, iar la schimb îi putem oferi posibilitatea să mai construiască şi alte obiective, locuinţe, clinici private sau ceea ce doreşte, pentru a-şi putea amortiza investiţia. O altă variantă ar fi să susţinem noi investiţia, din bugetele Consiliului Judeţean, Consiliului Local Cluj-Napoca şi al Consiliului Local Floreşti. Facem un buget multianual şi dăm drumul la această investiţie", a spus Tişe. Acest proiect este evaluat la peste 130 de milioane de euro.

 

Etichete
Comenteaza