Licitaţia pentru salubrizare, contestată oficial

Licitaţia pentru salubrizare, contestată oficial
Compania Rosal a contesat atribuirea contratcului pentru salubrizarea stradală de la Cluj societăţii Supercom a milionarului Ilie Ionel Ciuclea, un apropiat al fostului soţ al Elenei Udrea.

Rosal cere anularea rezultatulului şi acuză că a fost descalificată pe nedrept de comisia primăriei clujene.

Contestaţia a fost înaintată în 27 martie către Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor (CNSC).

Rosal deţine contractul pentru salubrizarea stradală (deszăpezit şi spălat străzi) din Cluj-Napoca din 2006.

Societatea a participat şi la noua licitaţie lansată de primăria clujeană încă din septembrie anul trecut, licitaţie atribuită de primărie, recent, societăţii Supercom, despre care presa centrală spune că aste apropiată Elenei Udrea, unul dintre vectorii de imagine al noului partid iniţiat de preşedintele Băsescu, Partidul Mişcarea Populară susţinut de Fundaţia Mişcarea Populară în care şi primarul Emil Boc s-a înscris.

Primăria a licitat contractul de curăţare a străzilor din oraş tot pe două sectoare, aşa cum se derulează şi în prezent activitatea. Din cele şase firme înscrise în competiţie (patru pentru sectorul I şi şase pentru sectorul II), doar trei au intrat în cursa celului mai mic preţ, restul fiind descalificate. Comsia primăriei a evaluat ofertele Supercom, asocierii de firme din grupul RER şi a Brantner Servicii Ecologice. Rosal, Romprest şi Polaris M. Holding au fost descalificate. Supercom a câştigat detaşat ambelele sectoare cu oferta cea mai avantajosă din punct de vedere economic.

Comisia de licitaţie a stabilit câştigătorul în 21 martie. Rosal a contestat rezultatul stabilit de comisia de licitaţie a primăriei în 27 martie.

Contestaţia a fost înaintată CNSC. Compania cere anularea rezultatului şi continuarea procedurii cu luarea în calcul a ofertei societăţii care este „legală şi acceptabilă". CNSC urmează să soluţioneze contestaţia, termenul fiind de 20 de zile, de la data la care autoritatea contractantă pune la dispoziţie dosarul de licitaţie, cu posibilitatea prelungirii lui, dacă Consiliul consideră speţa mult mai complexă.

Societatea Brantner Servicii Ecologice care deţine în prezent contractul pentru salubrizarea stradală a sectorul doi din oraş (partea de est) a anunţat, de asemenea, că va contesta licitaţia.

Deocamdată nu a depus nicio contestaţie.

Florin Walter, finanţatorul U Cluj, cel care deţine şi societatea Romprest, a declarat pentru ZIUA de CLUJ că nu va contesta licitaţia.

Despre Walter s-au făcut speculaţii în presă cum că acesta ar fi acceptat să finanţeze în continuare Universitatea Cluj în schimbul unor contracte pe bani publici.

Primarul Emil Boc a negat un astfel de scenariu.

"Compeţia este decshisă, suntem un oraş care îi primeşte cu braţele deschise pe toţi cei care vor să facă afaceri corecte, evident că cel mai bun câştigă, nimic altceva. Vorbim despre cine îndeplineşte condiţiile legale. Nu poţi da un contract pentru că cineva are o echipă de baschet sau de fotbal, aceste criterii nu există în lege la noi. Doar se respectă legea, de aceea avem atât de multe firme, la trama stradală au fost vreo 14 firme. Cel mai bun câştigă, nimic altceva, respectăm dreptul de a contesta alte acuzaţii le resping fără echivoc, cu riscul de a merge în instanţă şi de a pune capăt acestor speculaţii", a declarat primarul Emil Boc.

Oficialul a atras atenţia că la Cluj-Napoca licitaţiile se desfăşoară în concordanţă cu prevederile legale, făcând abstracţie de orice calitate a acţionarilor sau a celor care vin la licitaţie într-o formă sau alta.

"Oraşul e deschis. Ştiţi bine că n-am prelungit contractele pentru a da posibilitatea unei licitaţii noi, s-au prezentat firme care au prestat în Constanţa, Bucureşti, Târgovişte sau în alte localităţi din ţară. Cine va fi cel mai bun, acela va face salubrizarea Clujului. Resping ferm acuzaţiile nefondate pentru că nu vreau o pată pe munca acestor oameni din primărie care chiar lucrează pentru o decizie corectă. Eu doar am validat decizia, nu sunt membru al comisiei. Mi-au propus acest rezultat, l-am validat, acum suntem în faza de contestaţii, după care se va semna contractul. Clujenii să fie liniştiţi, contractele în exerciţiu merg până în momentul în care se încheie noul contract, nu există risc ca strada să nu fie curăţată", a completat Boc.

Licitaţia de 30 de milioane de euro pentru salubrizarea oraşului în următorii opt ani a fost atribuită de primărie societăţii Supercom, deţinută de milionarul Ilie Ionel Ciuclea.

 

Comenteaza