Licitația pentru ramele Trenului Metropolitan Cluj a fost lansată în SEAP/ Când se deschid ofertele
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 15:11
- Administraţie
- Ascultă știrea
Primăria Cluj-Napoca a lansat licitația pentru achiziția de rame electrice, servicii de mentenanță și reparații pentru Trenul Metropolitan, anunțul acesteia fiind publicat pe SEAP luni, 30 martie 2026.
Anunțul a fost transmis vineri, 27 martie și a fost publicat pe SEAP luni, 30 martie, la ora 13.00.
Licitația se referă la trenurile care vor circula pe cei aproximativ 49 de kilometri de cale ferată, între Aghireșu și Bonțida.
Municipalitatea caută o firmă care să livreze 5 trenuri electrice pentru transportul metropolitan de călători cu opțiunea de suplimentare cu maxim 2 rame de acelasi tip. Garniturilor de tren achiziționate li se va asigura mentenanța și reparațiile pentru o perioadă de 15 ani, cu posibilitatea suplimentării perioadei de mentenanță cu încă 15 ani.
Valorile estimate pentru achiziția de 5 rame electrice, cu opțiunea de suplimentare cu maximum 2 rame electrice, precum și pentru serviciile de mentenanță și reparații necesare funcționării acestora pentru perioada de 15 ani cu posibilitatea de suplimentare cu încă 15 ani, sunt cuprinse între 334.250.000 lei și 622.300.000 lei fără TVA.
Termenul limită de depunere a ofertelor este 28.05.2026, ora 15:00. Ofertele vor fi deschise în aceeași dată, la ora 15:00, în SEAP.
Factorii de evaluare utilizați sunt: Propunerea financiară – 77 puncte și Propunerea tehnică – 23 puncte.
Durata de viața a ramelor electrice trebuie să fie de minim 30 ani. Perioada de garanție a ramelor electrice va fi de 36 de luni, considerată de la data întocmirii şi semnării procesului verbal de predare-primire încheiat între reprezentanții Furnizorului si cei ai Beneficiarului cu ocazia recepției la punerea în functiune cu călători.
Trenuri din 30 în 30 de minute. Unde vor opri
Trenul metropolitan va opri în 23 de stații, în Bonţida, Răscruci, Jucu de Jos, Jucu Hm., Câmpeneşti, Apahida 2 h., Apahida 1 h., APAHIDA, Dezmir h., Aeroport Avram lancu h., CLUJ-NAPOCA EST, IRA h., Fabricii de Zahăr h., Piaţa 1 Mai h., CLUJ NAPOCA, Tetarom I h., Hoia h., Baciu h., Suceag h. Rădaia h., Mera h., Nădăşel h. și Gårbău Hm.
Ramele vor avea fiecare o capacitate de 420 de locuri și vor circula cu o viteză maximă de 150 km/h, la un interval de aproximativ 30 de minute, între 06:00 și 19:00 și de o oră între 19:00 și 22:00.
Estimarea de trafic indică un volum de circa 7.600 de pasageri pe zi în 2030, cu o creștere până la aproximativ 9.500 de persoane zilnic în 2050.
"Acest proiect va contribui decisiv la o viață de calitate în Cluj și zona metropolitană, printr-o locuire de calitate în afara Clujului, printr-o mobilitate alternativă la mașină, printr-o dezvoltare economică și de locuri de muncă în afara Clujului. Exact Clujul anilor 2030 - 2050 pe care îl pregătim acum", a declarat Emil Boc.
Finanțarea proiectului este asigurată din fonduri europene, prin Programul Transport 2021–2027, completate de alocări de la bugetul de stat și din surse locale.











