Kiat promite sens giratoriu la 7 străzi în trei săptămâni

Kiat promite sens giratoriu la 7 străzi în trei săptămâni
Kiat Group Construct a demarat lucrările de amenajare a sensului giratoriu de la intersecţia 7 străzi din cartierul Gruia.

Deşi au termen de execuţie de trei luni de la începerea lucrărilor, Kiat promite finalizarea acestora înaintea începerii anului universitar.


"Graficul de execuţie al lucrării este de trei luni de la data începerii, însă societatea Kiat Group Construct depune toate eforturile în a finaliza lucrarea în termen de trei săptămâni", se arată într-o informare a companiei.

Lucrările se vor desfăşura atât ziua cât şi noaptea. "Ne-am mobilizat echipele în două ture, atât ziua cât şi noaptea, astfel încât să nu blocăm circulaţia în acest sens giratoriu, fiind unul din cele mai aglomerate sensuri din Cluj-Napoca. Partea de terasamente, care preconizam că va dura o săptămână se va efectua pe timpul nopţii, lucrările de montaj a bordurilor şi pavajelor pe timpul zilei, iar aşternerea mixturilor asflatice, ce va avea loc în cea de-a treia săptămână, pe timpul nopţii." a comunicat reprezentantul societăţii Kiat Group Construct, Cristina Pop, manager marketing.

Conform sursei citate, "în cazul în care condiţiile meteorologice vor fi favorabile, societatea Kiat Group Construct promite clujenilor că vor depune toate eforturile pentru realizarea unei lucrări de calitate, într-un timp cât mai scurt posibil, înainte de începerea anului universitar".

Comenteaza