Județul Cluj are regulament pentru adăpostirea animalelor aflate în pericol. Ce prevede acesta

Județul Cluj are regulament pentru adăpostirea animalelor aflate în pericol. Ce prevede acesta
| Foto: doc.ro

Regulamentul pentru asigurarea serviciului public de adăpostire a animalelor aflate în situații de pericol pentru care s-a emis un ordin de plasare în adăpost, a fost adoptat de Consiliul Județean Cluj.

În ședința ordinară a Consiliului Județean Cluj de miercuri, 30 iunie 2021, pe „masa” consilierilor s-a aflat proiectul de hotarare privind aprobarea Regulamentului pentru asigurarea serviciului public de adăpostire a animalelor aflate în situații de pericol pentru care s-a emis un ordin de plasare în adăpost, precum și a unor măsuri necesare pentru punerea acestuia în executare. Acesta fost aprobat cu unanimitate de voturi,

Consilierul județean Ionuț Florea, de la USR-PLUS, a propus o întâlnire cu asociațiile de protecție a animalelor din Cluj. Președintele CJ Cluj, Alin Tișe, a precizat că serviciul va fi, oricum, externalizat.

Potrivit reglementărilor legale din referatul de aprobare, ordinul de plasare în adăpost, se emite de către Inspectoratul de Poliție a Județului Cluj, care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, constatând că un animal se află într-o situație de pericol emit, de îndată, un ordin de plasare a acestuia într-un adăpost, pentru o perioadă de 45 de zile.

Ordinul de plasare a animalului în adăpost se pune în executare de îndată de către personalul din cadrul consiliilor județene care asigură serviciile publice, în prezența polițistului care l-a emis.        

Conform anexei proiectului, prin animal aflat într-o situație de pericol se înțelege animalul aflat în oricare dintre următoarele situații:

a) animal care a fost rănit sau schingiuit, abuzat;

b) animal care a fost implicat în lupte între animale sau cu animale;

c) animal domestic sau animal sălbatic captiv asupra căruia a fost practicat tirul (orice animal sălbatic captiv este un animal în pericol);

d) animal folosit pentru dresajul altor animale sau pentru a controla agresivitatea altor animale;

e) animal domestic expus forțat la temperaturi foarte ridicate ori foarte scăzute;

f) animal din speciile ecvidee, bovine, ovine și caprine aflat, fără supraveghere, pe căile de circulație publică.

Reguli privind plasarea în adăpost a unui animal aflat în pericol

Art.3. Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, constată că un animal se află într-o situație de pericol emit, de îndată, ordin de plasare a animalului în adăpost pentru o perioadă de 45 de zile.

Art.4. Polițiștii constată existența situației de pericol pe baza evaluării situației de fapt și a stării fizice a animalului care rezultă, după caz, din:

a) constatarea directă și consemnarea celor constatate într-un înscris ori înregistrarea celor constatate cu mijloace tehnice;

b) declarațiile persoanelor implicate în activitățile desfășurate cu privire la situațiile de pericol prevăzute la art. 2 din prezentul regulament sau ale persoanelor care au asistat la activitățile respective sau au cunoștință despre desfășurarea acestora;

c) înregistrări video sau audio ori fotografii, indiferent de proveniența acestora;

d) înscrisuri, inclusiv cele de natura mesajelor sau publicărilor în mediul electronic și/sau de telefonie mobilă;

e) fișa de observație clinică întocmită de un medic veterinar.

Art.5. Ordinul de plasare a animalului în adăpost cuprinde în mod obligatoriu mențiuni cu privire la:

a) data, ora și locul unde este emis;

b) numele, prenumele, calitatea și unitatea de poliție din care face parte polițistul care îl emite;

c) date care să asigure identificarea deținătorului animalului, dacă acesta este cunoscut;

d) date care să asigure identificarea animalului pentru care se dispune plasarea în adăpost;

e) descrierea motivelor de fapt care au determinat dispunerea măsurii și indicarea surselor de informare pe baza cărora a fost evaluată situația de fapt și starea fizică a animalului;

f) temeiul de drept pentru emiterea acestuia;

g) data la care încetează aplicarea măsurii de plasare în adăpost a animalului;

h) dreptul de a contesta ordinul de plasarea a animalului în adăpost, termenul de exercitare a acestui drept și instanța la care se poate depune contestația.

Art.6. Ordinul de plasarea animalului în adăpost se semnează în mod obligatoriu de către polițistul care îl emite și se comunică entității responsabile cu prestarea serviciului de adăpostire a animalelor și deținătorului animalului, dacă acesta este cunoscut.

Art.7. Ordinul de plasare a animalului în adăpost se pune în executare de îndată de către personalul care asigură prestarea serviciilor publice de adăpostire a animalelor ce fac obiect al ordinului de plasare în adăpost, în prezența polițistului care l-a emis.

Art.8. Polițistul consemnează într-un proces-verbal modalitatea de punere în executare a ordinului de plasare a animalului în adăpost, menționând în mod obligatoriu date privind adăpostul în care urmează a fi plasat animalul și mijlocul de transport utilizat.

Art.9. Ordinul de plasare a animalului în adăpost poate fi contestat de deținătorul animalului în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Art.10. Nu se emite ordin de plasare a animalului în adăpost atunci când se constată că situația de pericol nu a fost generată de către deținătorul animalului, iar acesta declară în scris că va asigura respectarea dispozițiilor art.5 din Legea nr.205/2004, respectiv:

a) un adăpost corespunzător;

b) hrană și apă suficiente;

c) posibilitatea de mișcare suficientă;

d) îngrijire și atenție;

e) asistență medicală.

Servicii acordate animalului aflat în pericol pentru care s-a emis un ordin de plasare în adăpost

Serviciile acordate animalului plasat în adăpost constau în următoarele:

• capturarea / preluarea / ridicarea, după caz, a animalului aflat în pericol;

• asistența veterinară de urgență, inclusiv intervenția chirurgicală, la nevoie;

• transportul animalului capturat / preluat / ridicat, la adăpost;

• deparazitarea, vaccinarea și controlul bolilor identificate, dacă este cazul, conform legislației sanitar-veterinare;

• cazarea și hrănirea animalului pe perioada adăpostirii acestuia.

Consiliul Județean Cluj va deconta toate cheltuielile suportate de către entitățile cu care are încheiate contracte, conform tarifelor stabilite și aprobate, în condițiile legii, pentru fiecare tip de serviciu acordat animalului plasat în adăpost, sens în care vor fi cuprinse sume în buget cu această destinație.

Întregul proiect de hotărâre poate fi consultat AICI.

Comenteaza