Între ciocan şi nicovală. Fondurile mici ale Primăriei Baciu iscă tensiuni între locuitori şi primar

Între ciocan şi nicovală. Fondurile mici ale Primăriei Baciu iscă tensiuni între locuitori şi primar
Lipsa de parcări şi străzi ce nu pot fi asfaltate. Acestea sunt doar câteva dintre problemele majore cu care se confruntă locuitorii comunei Baciu, în frunte cu Primăria care se vede încolţită din cauza lipsei de fonduri.

Locuitorii din cartierul Tineretului sunt nemulţumiţi de lipsa acută a locurilor de parcare şi a terenurilor pe care să fie amenajate. Drept urmare, aceştia parchează peste tot pe unde apucă, inclusiv pe unul dintre drumurile localităţii, fapt ce duce la supraaglomerarea traficului, care devine infernal, în special după orele după amiezei şi până seara. Primarul se simte prins între ciocan şi nicovală.

„Greşeala a fost în 2008 când au dat autorizaţiile de construcţie şi nu s-a ţinut cont de amenajările parcărilor, spaţiilor de joacă pentru copii şi a spaţiilor verzi. Astea sunt punctele cele mai importante, iar acolo avem trei blocuri unde trebuia făcut zid de sprijin, dar nu era treaba noastră. Este un litigiu între constructor şi vecinii de acolo şi de asta nu s-a realizat. În momentul de faţă sunt în instanţă, noi nu putem interveni atâta timp cât ei sunt în instanţă pentru acel zid de sprijin. Oamenii parchează pe drumul localităţii Baciu, unde ar trebui să se desfăşoare traficul, nu să avem parcări, pentru că ne îngreunează. Tot aceşti cetăţeni care parchează pe acest drum ne fac reclamaţii pentru că drumul nu este deszăpezit cum trebuie sau nu se pot face lucrări, nu pot circula maşini şi utilaje care au nevoie să treacă pe acest drum. Deci trebuie un parking, dar atât timp cât nu avem teren în zona respectivă trebuie să vedem ce soluţii găsim", a declarat primarul comunei, Florin Mureşan.

Acesta mai spune că locuitorii vizaţi în această problemă ar trebui să ceară un loc de parcare dezvoltatorului imobiliar, întrucât primăria nu are obligaţia să le pună la dispoziţie astfel de spaţii, dar este dispusă să le amenajeze dacă se cumpără teren.

„Luăm în calcul să le amenajăm, dar asta nu intră în calcul pentru că nu avem teren în zonă ca să le oferim pentru că e foarte scump. În condiţiile date, din partea primăriei nu există soluţii atâta vreme cât nu se implică şi alţi factori în sensul în care investitori ar putea să fie fonduri din partea autorităţilor pentru construirea parcărilor pentru un cartier în care majoritatea locatarilor sunt arondaţi Clujului, iar Primăria Baciu nu poate să găsească o rezolvare", a mai afirmat Mureşan.

Traficul este îngreunat şi din cauză că strada Planetelor nu se poate asfalta în lipsa unui zid de sprijin. Odată rezolvată această stradă, traficul din Tineretului ar putea fi decongestionat. Deoarece costurile zidului de sprijin se ridică la 500 de milioane de lei, locuitorii trebuie să mai aştepte, pentru că Primăria Baciu nu are fondurile necesare.

„Acel drum de legătură, strada Planetelor care se leagă cu Jupiter, acolo avem o porţiune de aproximativ 500 de metri unde ar trebui făcut un zid de sprijin, deoarece este pe deal, e în pantă. Acum doi ani l-am pietruit, dar nu putem să investim să aruncăm banii deoarece dacă nu facem zidul de sprijin, drumul se duce în jos la traficul mai greu. Şi ar fi o alternativă de intrare şi ieşire din cartierul Tineretului. În momentul de faţă singura intrare care este în cartierul Tineretului este strada Jupiter", a spus primarul.

Cu un buget de 11 milioane de lei pe an şi multe alte probleme de rezolvat în comună, primăria se simte în imposibilitate de a mişca ceva.

„Am încercat să obţinem fonduri de la Ministerul Dezvoltării şi de la Consiliul Judeţean, dar mai avem şi alte priorităţi pentru că am neglijat în mare parte cetăţenii din comuna Baciu de la blocurile vechi unde se poate observa că străzile nu sunt făcute cum trebuie şi nu le putem rezolva decât pe rând. În limita fondurilor disponibile atâta pot să fac. Pentru că avem un buget de 11 milioane de lei din care se realizează 7,6 milioane pe an, încasările sunt de 54% , iar ca şi cheltuieli de funcţionare a primăriei sunt undeva la 4 milioane de lei. Deci din 7,6 milioane cât e întreg bugetul, ca să faci un drum, o investiţie, un teren de sport, o şcoală este dificil", a încheiat primarul comunei.

Comuna Baciu avea în 2011 10.065 de locuitori, iar în prezent atinge 15.000 de locuitori, însă aceştia se confruntă zilnic cu probleme legate de infrastructură care nu par să aibă o rezolvare.

Comenteaza