Foto Întâlnire de lucru pentru deputatul Radu Moisin la Primăria Cluj-Napoca. Ce s-a discutat

Întâlnire de lucru pentru deputatul Radu Moisin la Primăria Cluj-Napoca. Ce s-a discutat
| Foto: Facebook.com/RaduMarinMoisin
Întâlnire de lucru pentru deputatul Radu Moisin la Primăria Cluj-Napoca
Întâlnire de lucru pentru deputatul Radu Moisin la Primăria Cluj-Napoca
Întâlnire de lucru pentru deputatul Radu Moisin la Primăria Cluj-Napoca

Deputatul clujean al PNL, Radu Moisin s-a întâlnit, joi, cu viceprimarul Dan Tarcea și alți specialiști din cadrul primăriei municipiului Cluj-Napoca, pentru a discuta despre unele inițiative legislative care să ajute autoritățile locale și cetățenii.

Fostul consilier local din primăria Cluj-Napoca susține că este doar debutul unor întâlniri periodice pentru a putea pregăti inițiative legislative, pentru ca autoritățile locale să poată rezolva problemele clujenilor mai ușor și mai repede.

„Am avut o întâlnire de lucru cu domnul Viceprimar Dan Tarcea, mai mulți colegi din Primăria Municipiului Cluj-Napoca și alți specialiști. Acesta este debutul unor întâlniri periodice pentru a putea identifica soluții legislative la problemele cu care autoritățile locale se confruntă zi de zi.

În perioada următoare, vom continua consultările pentru a putea pregăti inițiativele legislative necesare pentru ca autoritățile locale să poată rezolva problemele cetățenilor mai ușor și mai rapid. De asemenea, voi avea consultări și cu alte autorități locale și județene”, a transmis Radu Moisin pe rețelele de socializare.

Comenteaza