Infuzie de bani europeni: primăria speră la încă 12 milioane de euro
- Scris de Luminita Silea
- 07 Iul 2011, 00:16
- Administraţie
- Ascultă știrea

Trei proiecte din bani europeni privind realizarea unei reţele de piste şi a unor staţii de închiriere pentru biciclete, dar şi a 70 de locuinţe sociale sunt în faza de precontractare, a anunţat ieri primarul Sorin Apostu. Valoarea neramburasbilă depăşeşte 5,2 milioane de euro. Un al patrulea proiect, care vizează introducerea sistemului de ticketing în oraş, care va revoluţiona transportul în comun, va fi depus vineri. În acest caz, valoarea finanţării nerambursabile este de peste 6,7 milioane de euro.
Sorin Apostu speră ca în următoarea perioadă să semneze contractele de finanţare pentru trei proiecte importante, promovate pe fonduri europene, valoare nerambursabilă a acestora fiind de peste 23 de milioane de lei (5,2 milioane de euro - n. red.). Este vorba despre proiectele de reconversie sau de construcţie a unor imobile care vor asigura peste 70 de locuinţe sociale, dar şi de crearea unei reţele de staţii self-service pentru închirierea de biciclete. Potrivit datelor furnizate de primărie, în cazul proiectului privind transportul pe două roţi instituţia va pune la dispoziţia clujenilor un sistem gratuit de staţii de biciclete. Astfel, din orice punct al oraşului clujenii se vor putea deplasa gratuit cu bicicleta în oricare alt punct, totul pe baza unui card emis la cerere şi care permite ridicarea din staţie a unei biciclete şi depozitarea în punctul de sosire.
"Încercăm astfel să stimulăm folosirea bicicletei ca mijloc alternativ de transport în vederea reducerii traficului auto, dezvoltarea transportului ecologic şi, de asemenea, creşterea calităţii vieţii în ansamblu, fiind vorba şi despre promovarea mişcării. Prin proiect se vor instala 50 de staţii self-service de biciclete, 43 în municipiul Cluj-Napoca, şapte staţii în comunele Apahida şi Floreşti, şi vor fi achiziţionate un număr de 540 de biciclete. Acest proiect se află în fază de precontractare. Are o valoare de peste 17,6 milioane de lei, din care 13,4 milioane de lei este valoarea finanţării nerambursabile", a explicat primarul Sorin Apostu.
În cazul proiectelor privind crearea de locuinţe sociale, cel mai avansat este cel de reconversie a imobilului de pe strada Albac nr. 21, pentru care primăria urmează să semneze contractul de finanţare. Valoarea totală a proiectului este de peste 2 milioane de lei, din care 1,6 milioane este valoarea finanţării neramburabile. "Proiectul a fost depus în septembrie 2010, a trecut de toate etapele de evaluare, fiind actualmente în faza de semnare. Vor fi demarate procedurile de achiziţie a lucrărilor de reabilitare, a serviciilor de dirigenţie de şantier, a serviciilor de publicitate, a serviciilor de audit, precum şi a serviciilor de asistenţă tehnică din partea proiectantului", a atras atenţia primarul. Proiectul "Case sociale integrate pentru comunitate pe strada Iuliu Coroianu nr. 5", în valoare totală de peste 10 milioane de lei, din care finanţarea de la Uniunea Europeană (UE) este de peste 7,9 milioane de lei, este în fază de evaluare în vederea precontractării. Viceprimarul Radu Moisin a declarat săptămâna trecută, după şedinţa Consiliului Local, că probabil proiectul va avea o întârziere având în vedere că este nevoie de un aviz de la Ministerul Educaţiei ca să fie complet.
Un alt proiect important este introducere sistemului de ticketing pe mijloacele de transport în comun din oraş, care va revoluţiona şi eficientiza deplasarea cu autobuzul, troleibuzul şi tramvaiul şi va aduce staţii moderne pentru călători, dar şi bilete orare. Proiectul are un buget total de 7,3 milioane de euro, din care 6,7 milioane de euro reprezintă suma nerambursabilă acordată de UE. Potrivit lui Sorin Apostu, proiectul va fi depus vineri de către primărie, pentru a intra în etapa de evaluare în vederea accesării banilor europeni. "Proiectul pentru self-ticketing va modifica radical ceea ce înseamnă astăzi transportul în comun", a subliniat primarul.
Proiecteîn derulare
În prezent, administraţia locală clujeană are în fază de implementare proiecte cu finanţare europeană în valoare totală de peste 50 de milioane de euro, dintre care suma nerambursabilă este de peste 37 de milioane de euro. Este vorba despre reabilitarea Parcului Central "Simion Bărnuţiu" şi a clădirii cazinoului, două proiecte privind modernizarea liniei de tramvai, promovarea potenţialului turistic al municipiului Cluj-Napoca, dar şi implementarea unui sistem informatic integrat la nivelul primăriei.