Încep evacuările în "cartierul Miluţ"

Încep evacuările în
Rău-platnicii din cartierul de locuinţe sociale de pe Blajului, Rodnei, Timişului au fost convocaţi la primărie.

Oamenii vor fi evacuaţi, dacă nu îşi vor achita cheltuielile. Viceprimarul Anna Horvath spune că este ultima şansă pe care administraţia o mai dă celor cu restanţe la chirie sau la cheltuieli. Oficialii Asociaţiei Chiriaşilor spune că acestea nu sunt singurele probleme şi că primăria refuză să se ocupe de reparaţiile la imobilele de locuinţe, chiar dacă acestea sunt în patrimoniul său.

Vicepreşedintele Asociaţiei Chiriaşilor din Cartierul Oser (ansamblul Blajului, Timişului, Rodnei), Orosz Attila, a reclamat, la începutul lunii, o serie de probleme grave cu care oamenii, care stau în locuinţele sociale din acest ansamblu ridicat de primărie, se confruntă. Urmare a sesizării, după două săptămâni, administraţia locală a convocat la primărie cei peste 20 de restanţieri din cartier. Întâlnirea e programată astăzi.

Viceprimarul Anna Horvath a declarat că este ultima şansă pe care primăria o va mai acorda chiriaşilor rău-platnici care locuiesc în acest ansamblu. În cazul în care nu îşi vor plăti restanţele sau dacă situaţia se va repeta, oamenii îşi vor pierde locuinţele iar administraţia îi va evacua.

„Noi suntem curioşi ce se va întâmpla după acest moment. Pentru că oamenii vor plăti o parte din sume, iar apoi situaţia va fi la fel. Noi avem deja restanţe de peste 54.000 de lei. Proiectul acestor locuinţe a fost aşa prost făcut că nu putem să le luăm apa celor care nu plătesc. Am mai avut cazuri de restanţieri pe care i-am acţionat în instanţă. Când îi înştiinţam, tot mai plăteau o parte din sumă, dar apoi tot acumulau datorii", a declarat Orosz.

Acesta a adăugat că probleme foarte mari sunt şi cu instalaţiile, dar şi cu verificările la centralele termice de bloc. "Nu există aceste verificări. Acum trei ani noi am contractat o firmă, s-au făcut calcule şi s-a stabilit să achite chiriaşii, în rate. Cu toate acestea, cei de la primărie au organizat o întâlnire de cartier în Someşeni cu oamenii şi au zis că, normal, ei trebuie să achite aceste verificări, având în vedere că imobilul este în proprietatea municipiului. Deşi s-au angajat, nu au mai plătit, aşa că i-am dat în judecată şi am câştigat. Trebuie să ne achite peste 20.000 de lei în conturile asociaţiei. Cu toate aceste, nici în prezent nu s-a reglat această chestiune: cu cine plăteşte verificarea. Dacă vin cei de la gaz la noi, ne închid tot sistemul, pentru că, practic, funcţionează ilegal", a spus vicepreşedintele asociaţiei din cartierul Oser. Probleme sunt şi cu o familie care nu se poate integra în societate, dar şi cu instalaţiile, conductele şi finisajele acestor blocuri.

Locuinţele sociale şi pentru tineri din cartierul Blajului, Timişului, Rodnei au fost pe lista proiectelor din primul mandat Boc la primăria Clujului. De altfel, Emil Boc şi-a anunţat candidatura pentru al doilea mandat la primăriei, în cadrul unei vizite organizate în acest cartier. În urmă cu cinci ani, 271 de familii clujene au primit cheile apartamentelor din cele 25 de blocuri construite cu fonduri de peste 50 de milioane de lei provenite din bugetul local. La un an după ce locuinţele au fost inaugurate, în octombrie 2009, locatarii au marcat aniversarea de un an cu o petrecere la care l-au invitat pe primarul Sorin Apostu. Cu acest prilej, câţiva cetăţeni adunaţi la petrecere au cerut ca ansamblul să îşi schimbe numele în "Boculeţ" sau "Miluţ", în cinstea fostului primar Emil Boc. Oamenii s-au plâns atunci că locuinţele nu au fost repartizate corect, că familii cu cinci copii stau în garsoniere, în timp ce alţi cetăţeni singuri au jeep-urile la scară şi au primit apartamente cu două camere. Administraţia a promis încă de atunci că va face verificări de câte ori pe an asupra listelor celor care au primit locuinţe şi că va tria chiriaşii care au subînchiriat sau pe cei care nu îşi plătesc chiriile sau facturile la utilităţi.

Comenteaza