Încâlcita situaţie a transportului Cluj - Gilău. „Iau problema în mână"

Încâlcita situaţie a transportului Cluj - Gilău. „Iau problema în mână
Viceprimarul din Gilău crede că poate rezolva una dintre cele mai importante dorinţe ale locuitorilor comunei.

Problema conectării comunei Gilău de Cluj-Napoca prin curse ale Companiei de Transport Public (CTP) Cluj se discută tot mai intens, mai ales că locuitorii din Gilău aşteaptă demult acest lucru. „Gilău este următoarea localitate în care ne extindem", a spus Emil Boc, primarul Clujului, dar şi preşedintele Asociaţiei Metropolitane de Transport Public.

Zilele trecute, viceprimarul din Gilău, Okos Karoly, a avut o întrevedere cu directorul CTP, Liviu Neag. Marea problemă nu ţine însă de voinţa părţilor, ci de faptul că traseul face parte momentan din programul judeţean de transport şi are un operator stabilit în urma unei licitaţii. Este vorba despre Sosim Trans SRL.

„De acum încolo iau problema în mână, că nu se mai poate. S-a spus că am fost primiţi în Asociaţia Metropolitană de Transport, dar încă nu suntem acolo. Acesta este primul pas. Apoi, m-am oferit să merg la Sosim Trans SRL să negociez retragerea acestei firme din Gilău, însă informaţiile pe care le-am primit sunt că nici într-un caz nu va renunţa la traseu. Voi discuta oricum şi voi lăsa şi o solicitare scrisă la societate. Aş prefera să nu aleg calea războiului, pentru că eu sunt un om al înţelegerii", a declarat Okos Karoly.

Consiliul Local Gilău a solicitat, în primăvara anului trecut, prin votul majorităţii consilierilor, intrarea în Asociaţia Metropolitană de Transport Public. „Trebuie ca domnul primar să se ocupe să obţină şi o hotărâre judecătorească pentru a putea să operăm ruta Cluj - Gilău", a explicat săptămâna trecută Liviu Neag.

21

de localităţi deservește CTP în prezent. Este vorba despre Cluj-Napoca, Feleacu, Vâlcele, sat Gheorgheni, Ciurila, Floreşti, Luna de Sus, Baciu, Feiurdeni, Satu Lung, Sânmartin, Chinteni, Apahida, Sînnicoara, Dezmir, Corpadea, Coruşu, Săliştea Nouă, Mera, Suceag, Popeşti.

Sosim Trans SRL, firmă din cadrul grupului Alis, îi are ca asociaţi pe omul de afaceri Sorin Şipoş şi pe soţia sa, Simina, fost candidat pe lista PSD la alegerile parlamentare. Societatea a câştigat în aprilie anul trecut licitaţia pe grupa de trasee Cluj - Gilău - Huedin, iar licenţa de traseu este valabilă încă doi ani.

În acest răstimp, legea prevede că societatea deţine exclusivitate. În acest moment există doar trei scenarii posibile: (1) CTP aşteaptă până în 2019, când expiră licenţa Sosim, (2) operatorul privat se retrage de bunăvoie, (3) operatorului i se retrage licenţa de către ARR, la solicitare Consiliului Judeţean Cluj, dar numai dacă se constată abateri grave de la lege.

Comenteaza