Video IMAGINI de pe șantierul Bazinului Olimpic din Borhanci

IMAGINI de pe șantierul Bazinului Olimpic din Borhanci

Noul bazin de înot este parte integrantă dintr-un HUB educațional amplu dezvoltat de Primăria Municipiului Cluj-Napoca, care va include: creșă, grădiniță, școală gimnazială, liceu, o zonă de pădure-parc, bază sportivă și rețea rutieră aferentă.

Clădirea Bazinului Olimpic din Borhanci va avea o capacitate de 1.000 de spectatori și va găzdui un bazin olimpic de înot, un bazin de sărituri, un bazin destinat inițierii și zone de relaxare cu jacuzzi. Proiectul include vestiare moderne, spații administrative și facilități dedicate publicului. Infrastructura este completată de 141 de locuri de parcare, dintre care unele sunt rezervate pentru persoane cu dizabilități, vehicule electrice și biciclete.
Totodată, în cadrul proiectului sunt în curs de realizare rețelele tehnico-edilitare necesare funcționării întregului HUB din Borhanci, care includ alimentarea cu apă, canalizare menajeră și pluvială, rețele de gaze naturale, energie electrică, telefonie și internet, precum și infrastructura de iluminat stradal și pietonal.

Pentru siguranța utilizatorilor, se implementează două sisteme avansate de eliminare a produșilor secundari de dezinfecție (DBP) la bazinul principal și cel de sărituri. Acestea asigură o calitate superioară a apei și aerului, reducând riscurile pentru sănătate și optimizând costurile operaționale. În plus, proiectul va include un sistem de antrenament vizual pentru înotători, menit să îmbunătățească tehnica și performanța sportivilor.

În iunie anul viitor vor începe lucrările de recepție, iar bazinul va fi pregătit să găzduiască competiții de nivel național și european, pentru juniori și seniori deopotrivă. 

Comenteaza