Exproprieri pentru Parcul Est, cu 11.6 milioane de lei mai puțin / Pentru ce investiții vor fi folosiți banii rămași

Exproprieri pentru Parcul Est, cu 11.6 milioane de lei mai puțin / Pentru ce investiții vor fi folosiți banii rămași

Exproprierile pentru Parcul Est costă cu 11.6 milioane de lei mai puțin decât estimarea inițială. Proiectul a fost fazat în 2 etape. 

Consilierii locali au aprobat proiectul HCL privind modificarea Anexei la Hotărârea nr. 77/2019, astfel cum a fost modificată prin Hotărârea nr. 617/2019, Hotărârea nr. 222/2020 și Hotărârea nr. 549/2022 (aprobarea contractării unei finanțări rambursabile interne în valoare de 400.000.000 lei, pentru asigurarea surselor de finanțare a programului de realizare a investițiilor în municipiul Cluj-Napoca).

''În urmă evaluării finale, de către experți, a exproprierilor la Parcul Est, bazată pe grilă finală a notarilor publici, avem un cost mai mic cu 11.6 milioane lei. Pentru asta, avem nevoie de rectificarea de buget, iar diferența să fie pusă pe alte investiții, precum Parcul Feroviarilor. Dacă nu cheltuim tot creditul, avem alte probleme financiare'', a declarat primarul Emil Boc, la ședința Consiliului Local.

Expropri pentru Parcul Est, cu 11.6 milioane de lei mai puțin

Proiectul Parcului Est a fost împărțit în două etape:

În data de 5 decembrie 2023, consilierii locali au aprobat studiul de fezabilitate pentru Parcul Est. Tot atunci, se arată că proiectul a fost fazat în 2 etape, după cum urmează:

  • Faza 1 – în suprafață de 379.844 mp, coridor de expropriere corespunzător Fazei I, pentru care valoarea terenurilor expropriate este estimată la nivelul anului 2023 la suma de 94.690.406,31 lei. Acum, suma a fost diminuată la 82.740.003 lei.
  • Faza 2 – în suprafață de 160.606 mp, coridor de expropriere aferent Fazei II, reprezentând diferența până la suprafața totală a coridorului de 540.450 mp, cu o valoare estimată a despăgubirilor la nivelul anului 2023 de 210.500.318,84 lei.

Valoarea totală a investiției pentru realizarea Parcului Est este de 743.437.082,11 lei, inclusiv TVA (149 mil. euro). Durata estimată de execuție a lucrărilor estte de 24 de luni pentru fiecare etapă (48 luni). În vara acestui an, Primăria a obținut o finanțare europeană de 10 milionae de euro pentru acest parc. Acum, conform noilor modificări, suma totală este de 673.763.020 lei, din care 163.440.004 lei bani din creditul bancar.

Credit de 300 milioane lei (60 mil. euro)

În 2021, Banca Transilvania (BT) a câștigat licitația organizată de Primăria Cluj-Napoca pentru furnizarea unui credit de 300 milioane de lei, cu maturitate de 15 ani și o perioadă de grație de 3 ani. Banii urmau să fie utilizați pentru construirea Centrului Cultural Transilvania, care include o sală de concerte și sediu pentru Filarmonica Transilvania, precum și reabilitarea a două clădiri din centrul istoric și a unui pasaj în zona gării. Acum, banii merg spre exproprierile din Parcul Est. De proiectul Filarmonicii nu este nimeni interesat. 

Societatea civilă spune că exproprierile puteau de 50 de ori mai ieftine, dacă municipalitatea acționa în momentul în care i-a fost prezentată lista proprietarilor de terenuri private.

"Exproprierile pentru Parcul Est costă cu aproximație 60 de milioane de euro. Ieri s-a votat în Consiliul Local fazarea exproprierilor în două etape, cu promisiunea de a încheia prima etapă de expropriere la final de an. Dacă Primăria avea alt ritm, în urmă cu doi ani era de vreo zece ori mai ieftin, potrivit grilei notariale de atunci. Mai mult, dacă Primăria asculta de noi, din societatea civilă, acum mai bine de un deceniu, când am mers cu lista de proprietari și proprietăți, ca să arătăm ce e public și ce e privat, că nu aveau o evidență cadastrală clară, era de vreo 50 de ori mai ieftin, iar acum aveam cel mai mare spațiu public verde al Clujului, o arie naturală urbană cum puține orașe din țară au. În momentul de față, Parcul Est a devenit cel mai scump parc din țară, de aproximativ 150 de milioane de euro, din care mai bine de o treime exproprieri", arată cei de la SOS Parcul Est. 

Parcul Est 

Amenajarea biotopului zonă umedă, a zonelor sale de acces și de protecție - 188.127 mp
Amenajarea culoarului văii Becaș între Strada Sopor și Calea Someșeni - 108.416 mp
Amenajarea lacului 3, a zonelor sale de acces și de protecție - 86.815 mp
Amenajarea zonei de grădină publică urbană a parcului - 157.092 mp
În viitorul parc vor fi plantați un număr de 5.295 de arbori noi.

Proiectul prevede și amenajarea de facilități sportive: construirea unei săli de sport, a unei săli de evenimente, dar și a unui teren de fotbal cu gazon hibrid, a 6 terenuri de tenis de câmp pe zgură, a 3 terenuri de baschet și a unor piste de alergare.

Zona care poarta deja denumirea de „Parcul Est” are o suprafață totala de peste 50 de hectare și cuprinde luciul de apă și malurile Lacului 3, zona fostei pepiniere a RADP și o porțiune umedă care, alături de o salbă de lacuri, constituie un biotop unic în mediul urban. Conceptul de amenajare a fost prezentat public în cadrul unei dezbateri organizată de CIIC - Centrul de Inovare și Imaginație Civică . Broșura proiectului poate fi vizualizată la https://primariaclujnapoca.ro/.../prezentari-in-cadrul.../''.

 

Comenteaza