E.ON inaugurează Centrul de servicii de la Cluj. Va avea peste 500 de angajaţi
- Scris de Luminita Silea
- 06 Ian 2013, 21:10
- Administraţie
- Ascultă știrea

Business Service Center (BSC) de la Cluj al E.ON România va concentra peste 500 de angajaţi, va furniza servicii de contabilitate pentru toate companiile grupului german, va deservi activitatea E.ON din ţări ca Suedia, Spania sau Italia şi va funcţiona în clădirea Amera Tower, de pe Calea Baciului nr. 2-4. Imobilul a găzduit până anul trecut un centru similar al grupului ING, însă olandezii l-au închis după doar şase luni de existenţă, deşi planurile iniţiale vizau angajarea a 1.000 de oameni. În clădire îşi mai desfăşoară activitatea un centru de servicii al grupului francez de asigurărări Groupama şi companiile Halcyon Mobile, Seat Logistic, Bell Plast, Stadt Construct, Ave, Outokumpu, Ziegler Romania, Hara Gold, Amera Grup, AMG Trading, RCS&RDS, Combridge, 2K Telecom. Companiile care ocupă spaţii în clădire contabilizează acum 350 de angajaţi, potrivit datelor oferite de administratorul imobilului, iar din imobilul de 11 etaje, la începutul lunii decembrie mai rămăseseră de închiriat două niveluri, adică 1.500 mp, suprafaţă care este în continuare disponibilă conform reprezentanţilor Amera.
Planurile E.ON prevăd că serviciile similare ale grupului vor fi grupate în unităţi comune (BSC) care vor reduce costurile de operare. Al doilea serviciu de acest gen, specializat în resurse umane, se va înfiinţa la Berlin şi va concentra 500 de salariaţi. Oraşul german este preferat pentru infrastructură, iar Clujul a fost vizat pentru costurile operaţionale reduse şi pentru potenţialul de angajaţi prezenţi în centre de servicii similare. Personalul de la Cluj se va axa mai ales pe servicii de contabilitate. „Prin înfiinţarea acestui centru se are în vedere crearea a 600 de locuri de muncă, însă acest lucru depinde şi de capacitatea E.ON de a asigura condiţii de angajare competitive în negocierile cu reprezentanţii angajaţilor. Anticipăm ca din vara anului 2012 contractele colective de muncă necesare să intre în vigoare", a afirmat Frank Hajdinjak, CEO al E.ON România. Măsurile propuse vor fi complet implementate până în 2015. Potrivit informaţiilor ZIUA de CLUJ, în centrul de la Cluj activează deja peste 500 de angajaţi
E.ON România are 100 de angajaţi şi este compania platformă care susţine companiile E.ON operaţionale în ţara noastră. Aceasta deţine participaţia majoritară la companiile E.ON Energie România, E.ON Gaz Distribuţie şi E.ON Moldova Distribuţie. Prezent în 30 de ţări, cu un volum anual de vânzări de 69 de miliarde de euro şi cu 88.000 de angajaţi, E.ON este cel mai mare furnizor privat de servicii din domeniul energetic