De la CMID sau de la găinațul de la Aiton? De unde a venit putoarea peste Cluj-Napoca. Ce spune Boc vs. Supercom

De la CMID sau de la găinațul de la Aiton? De unde a venit putoarea peste Cluj-Napoca. Ce spune Boc vs. Supercom

În ultimele zile, clujenii au fost obligați să suporte un miros greu, alungat ulterior de ploi și vânt. De unde a venit? Autoritățile statului spun că de la CMID, Supercom arată spre găinațul de la Aiton. 

''Eu nu pot să comentez decât ceea ce îmi spun autoritățile statului român. Dacă firma are analize, să le prezinte autorităților, să le interpreteze, să trimită comunicate de presă. Eu am două informații, una care vine pe linia Garda de Mediu, una de la Adi Eco Metropolian și ambele converg spre aceeași concluzie, într-un grad mare de probabilitate, sursă mirosului este proastă gestionare a CMID. Adică acolo au fost proceduri prost gestionate. Asta scrie în raportul Gărzii de Mediu. Cei de la Supercom pot contesta raportul Gărzii de Mediu, să vină cu probe, o decizie autorizată poate lua o instanța autorizată. Până atunci, nimeni nu poate nega că a mirosit în Cluj. Cei autorizați pot verifică și ce se întâmplă cu găinațul de la Aiton, de la fermă de găini. La Cluj toată lumea trebuie să înțeleagă că trebuie să respecte legile și cetățenii'', a declarat edilul Emil Boc, la ZIUA LIVE.

VEZI SI Un studiu independent confirmă: Mirosul pestilențial din Cluj NU A VENIT DE LA CMID. Și totuși, care e sursa putorii?

Etichete
Comenteaza