Video Dan Tarcea spune <<stop cerșetoriei>>: ''Vă rog să nu le mai dați bani. Unii și-au făcut un job din bunătatea dumneavoastră"

Dan Tarcea spune <<stop cerșetoriei>>: ''Vă rog să nu le mai dați bani. Unii și-au făcut un job din bunătatea dumneavoastră"

Viceprimarul Clujului, Dan Tarcea, îi roagă pe clujeni să nu mai dea bani cerșetorilor. 

"Unii și-au făcut un job din bunătatea dv. Le oferiți bani pentru că vedeți un om care pare să sufere și vreți să-l ajutați. Tocmai pe reacția asta se bazează cei care mimează dizabilități și inventează povești ca să obțină bani. Pentru ei, cerșetoria este o sursă de venit. Cât timp primesc bani, au motive să se întoarcă. Iar perspectiva unui câștig îi poate atrage pe străzile Clujului și pe alții, din alte orașe și județe. Așa ajung banii dați cu intenții bune să întrețină fenomenul.

Vă rog să nu le mai dați bani. Dacă vreți să ajutați, sprijiniți organizații cu o reputație construită în ani de muncă, despre care puteți afla ușor ce fac și cum folosesc donațiile. Prin ele, ajutorul vostru poate însemna o masă caldă, îngrijire medicală sau sprijin pentru ca un copil să poată merge la școală. Pentru unii, acest sprijin poate fi șansa unui nou început în viață.

Puteți ajuta și direct: faceți cumpărături pentru un vârstnic singur, sprijiniți o familie pe care o cunoașteți sau oferiți haine și încălțăminte celor care au nevoie de ele. Sunt gesturi prin care știți pe cine ajutați și ce nevoie acoperiți. Ajutați în continuare. Alegeți însă cu grijă unde ajunge ajutorul vostru. Bunătatea clujenilor nu trebuie să fie o afacere pentru cei care îi înșală", a declarat Dan Tarcea. 

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .