Cum vor circula mijloacele de transport în comun de sărbători. Programul CTP

Cum vor circula mijloacele de transport în comun de sărbători. Programul CTP
Compania de Transport Public (CTP) Cluj-Napoca a anunţat care este programul de funcţionare a mijloacelor de transport în comun în perioada sărbătorilor de iarnă.

În Ajunul Crăciunului, transportul public în municipiu şi în zona metropolitană se va desfăşura între orele 05:00 şi 22:30, iar în 31 decembrie, în Ajunul Anului Nou, între orele 5:00 şi 21:30.

De asemenea, între 25-28 decembrie şi 1-4 ianuarie, mijloacele de transport în comun vor circula între orele 06:00-23:00, conform programului de transport pentru zilele de duminică.

Totodată, în perioada 24 decembrie - 4 ianuarie vor fi introduse curse de noapte pe linia 25. Acestea se vor efectua din 30 în 30 de minute, între orele 23:00 şi 1:00.

În Ajunul Crăciunului, linia 25 va circula între orele 22:30-24:00, iar în ajun de An Nou, între orele 21:30-23:00. În aceste zile liniile spre Polus Center (24B, 28B, 43P şi linia gratuită Bucium - Polus) vor circula până la ora 16:30, iar în 25 decembrie şi 1 ianuarie aceste linii vor fi suspendate, fiind suplimentat transportul pe liniile 24, 28 şi 43.

Programul de functionare a punctelor de vanzare bilete-abonamente va fi corespunzător cu programul de transport în comun, au precizat reprezentanţii CTP.

 

Comenteaza