Cum transformă ministrul Dragnea şefii administraţiilor judeţene şi locale în mega-baroni VIDEO
- Scris de REALITATEA TV Cluj
- 30 Sep 2013, 18:57
- Administraţie
- Ascultă știrea

Proiectul descentralizării, conceput de vicepremierul Liviu Dragnea, ar urma să fie aprobat printr-o Ordonanţă de Urgenţă. Potrivit documentului obţinut de jurnaliştii de la Gândul, descentralizarea ar urma să-şi facă simţite efectele de la 1 ianuarie 2014 şi va preceda regionalizarea. Dacă descentralizarea va deveni realitate, ea va reprezenta cea mai radicală măsură luată în administraţie în ultimii ani.
Astfel, în subordinea primăriei vor funcţiona servici-ul rutier şi cel de ordine publică, ai căror directori vor fi numiţi de primari. În subordinea consiliului judeţean vor fi transferate o serie de servicii deconcentrate de la ministere şi agenţii, conduse de persoane numite de preşedintele consiliului. Este vorba de oficiul judeţean de agricultură, direcţia judeţeană pentru cultură şi patrimoniu, direcţia judeţeană de sport şi tineret, centrul judeţean de resurse şi asistenţă educaţională, casa corpului didactic, agenţia judeţeană de ocupare a forţei de muncă, agenţia de plăţi şi inspecţie socială, agenţia judeţeană pentru protecţia mediului, direcţia judeţeană de pescuit şi acvacultură şi direcţia de sănătate publică.
DESCENTRALIZAREA LUI DRAGNEA
sursa: gandul.info
În subordinea primăriei:
* serviciu rutier
* serviciu de ordine publică
- directori numiţi de primar
În subordinea consiliului judeţean:
* oficiul judeţean de agricultură
* direcţia judeţeană pentru cultură şi patrimoniu
* direcţia judeţeană de sport şi tineret
* centrul judeţean de resurse şi asistenţă educaţională
* casa corpului didactic
* agenţia judeţeană de ocupare a forţei de muncă
* agenţia de plăţi şi inspecţie socială
* agenţia judeţeană pentru protecţia mediului
* direcţia judeţeană de pescuit şi acvacultură
* direcţia de sănătate publică
Primarul Emil Boc a evitat să comenteze proiectul descentralizării, propus de Liviu Dragnea, pe motiv că nu îl cunoaşte în amănunt. "Nu l-am văzut şi nu m-aş pronunţa în detaliu; mai întâi să văd implicaţiile şi propunerile concrete", spune el.
Horea Uioreanu ştie deja câteva dintre instituţiile care ar putea intra în subordinea Consiliului Judeţean Cluj, dacă proiectul descentralizării va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2014. "Probabil că e vorba de sănătatea publică, direcţia sanitar veterinară şi partea cu şcoliile; În proiectul pe care noi îl gândim şi care sperăm să-l finalizăm odată, Condiliul judeţean va primi mai multe atribuţii decât a avut până acum", spune el.
Reprezentanţii administraţiilor locale pot depune propuneri pe marginea proiectului anunţat de Liviu Dragnea până la 1 octombrie.