Cum se poate îmbunătăţi viaţa în Cluj în viziunea locuitorilor. Peste 300 de proiecte înscrise în programul de bugetare participativă

Cum se poate îmbunătăţi viaţa în Cluj în viziunea locuitorilor. Peste 300 de proiecte înscrise în programul de bugetare participativă
330 de proiecte au fost depuse în cadrul programului de bugetare participativă, iniţiativă derulată în premieră în România de către Primăria Cluj-Napoca şi care însumează fonduri de 2 milioane de lei.

Conform calendarului transmis de municipalitate, clujenii au putut depune proiecte până duminică noaptea, 20 august, urmând ca aceasa să fie analizate până în 1 octombrie, când va începe prima etapă de vot. Rezultatele finale vor fi afişate în 27 noiembrie, iar proiectele câştigătoare pot primi o finanţare maximă de 150.000 de euro, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, bani alocaţi din bugetul local al municipiului Cluj-Napoca, iar implementarea acestora va începe în 2018.

Cele mai multe proiecte propuse vizează infrastructura rutieră (81), zonele pietonale (68), spaţiile verzi şi locurile de joacă (56). Trebuie menţionat că multe proiecte vizează dezvoltarea turismului.

Clujenii propun promenadă pe malul Someşului, un parc tematic România în miniatură, o alee a celebrităţilor, un muzeu al figurilor de ceară, telegondolă între Dealul Cetăţuii şi Parcul Central, ziduri colorate de artiştii locali sau aplicaţii mobile pentru diverse tipuri de ghiduri turistice. Clujenii îşi doresc şi dezvoltarea sistemului de transport public în oraş, sperând la un oraş fără maşini personale până în 2020.

Printre alte proiecte înregistrate la Primăria Cluj-Napoca se numără cele care privesc construirea unui aquapark, introducerea unei zile de muncă la fiecare 365 de zile, obligatorie, în folosul comunităţii pentru fiecare locuitor al oraşului, indiferent dacă are flotant sau carte de identitate, construirea rampelor pentru persoanele cu dizabilităţi aflate în cărucior cu rotile la bordurile de la trecerile de pietoni şi la instituţiile publice, cum ar fi bănci sau biserici sau crearea unui şcoli de gaming în municipiu pentru jocuri de tip "multiplayer online battle arena", cum ar fi Dota2, Starcraft2, Counter Strike, motivând că aceasta este o activitate care atrage din ce în ce mai mult copiii şi, în aceiaşi măsură, atenţie media".

Calendarul procesului de bugetare participativă este următorul:


17 iulie - 20 august - depunere proiecte
21 august - 1 octombrie - analiză proiecte
2 octombrie - 22 octombrie - prima etapă de vot
23 octombrie - 29 octombrie - validare vot I
30 octombrie - 19 noiembrie - a doua etapă de vot
20 noiembrie - 26 noiembrie - validare vot II
27 noiembrie - afişare rezultate finale

Analiza tehnică şi juridică a propunerilor va fi realizată de către Primăria Municipiului Cluj-Napoca până la 1 octombrie. Departamentele de specialitate ale primăriei vor verifica conformitatea propunerilor cu standardele Regulamentului şi cu alte reglementări legale în vigoare.

Propunerile care îndeplinesc condițiile de eligibilitate pot suferi ajustări tehnice din partea Primăriei Municipiului Cluj-Napoca în această etapă, dacă este necesar, cu înştiinţarea prealabilă a deponenţilor. Similitudinea conținutului propunerilor sau proximitatea spațială a acestora poate duce la integrarea diferitelor propuneri într-un singur proiect.

Mai multe informații despre primul proces online de bugetare participativă din România sunt disponibile:

- pe website-ul: www.bugetareparticipativa.ro
- la adresa de email: bugetareparticipativa@primariaclujnapoca.ro
- la telefon: 0371 376 646 (în fiecare zi lucrătoare în perioada de depunere a proiectelor, de luni până vineri, între orele 13:00-17:00)
- pe Facebook pe paginile: Bugetare participativă (http://fb.com/bugetareparticipativa) și Municipiul Cluj-Napoca (http://fb.com/PrimariaClujNapocaRomania)

VEZI PRINCIPALELE PROIECTE PROPUSE AICI!

Comenteaza