Cum ar putea fi fluidizat traficul auto pe Calea Turzii și în Bună Ziua

Cum ar putea fi fluidizat traficul auto pe Calea Turzii și în Bună Ziua
Traficul pe cele două artere este infernal dimineața și după masa, în intervalul în care oamenii merg sau vin de la serviciu.

Senatorul PNL Marius Nicoară și deputatul PNL Adrian Oros au prezentat, vineri, un proiect de fluidizare a traficului pe două dintre cele mai aglomerate străzi ale municipiului Cluj-Napoca și anume Calea Turzii și Bună Ziua.

Cei doi parlamentari au propus ca pe strada Bună Ziua, pe direcția de mers dinspre Calea Turzii spre cartierul Gheorgheni să se instituie sens unic până la intersecția cu strada Măceșului și de asemenea, pe strada Mihai Românu, care face legătura între Măceșului și Calea Turzii, să se instituie de asemena sens unic, în sens invers străzii Bună Ziua, unde ar urma să fie realizat un sens giratoriu.

Într-o primă fază, aceste propuneri ar putea fi puse în practică doar prin schimbarea unor indicatoare și prin crearea acelui sens giratoriu pe Calea Turzii, practic undeva la mjloc între cele două existente în prezent.

În a doua fază, în această zonă s-ar putea construi o bretea de legatură între cele două străzi, respectiv Bună Ziua și Mihai Românu (vezi grafic), care să fluidizeze și mai mult traficul.

Parlamentarii liberali, Nicoară și Oros, spun că au transmis această propunere și conducerii Primăriei Cluj-Napoca, iar viceprimarul Dan Tarcea le-a transmis că va analiza sugestiile.

Comenteaza