Compania de Apă Someș, răsplătită cu un prestigios premiu internațional

Compania de Apă Someș, răsplătită cu un prestigios premiu internațional
| Foto: Facebook

Compania de Apă „Someș”, societate în cadrul căreia Consiliul Județean Cluj este acționar majoritar, a fost recompensată de către Adunarea Afacerilor din Europa – Europe Business Assembly (EBA), cu Premiul European pentru Calitate. 


Acest premiu onorează calitatea înaltă a serviciilor edilitare oferite de cel mai important operator regional de apă și apă uzată din această zonă a Transilvaniei, precum și îndeplinirea, cu brio, a standardelor europene și internaționale de calitate a apei potabile furnizate.

Nominalizarea Companiei de Apă „Someș” în vederea obținerii acestui premiu a fost determinată atât de recomandările transmise în acest sens de partenerii EBA, cât și de cercetarea cantitativă efectuată în baza datelor colectate de la organisme de certificare naționale și internaționale, asociații regionale și naționale, congrese, forumuri, industria media, expoziţii şi târguri, etc.

Avantajele competitive ale Companiei au fost și cele legate de poziţia sustenabilă puternică pe care aceasta o are pe piaţa naţională de profil, anvergura instituțională, tehnicile de management aplicate, precum și reputaţia din domeniu.

Compania de Apă Someș a mai luat:  „Premiul pentru cea mai bună Companie/Întreprindere” - EBA (2016), ,,Premiul Internațional Diamant pentru Excelență în Calitate 2019” - ESQR (decembrie 2019).

Comenteaza