Şcoli fără apă potabilă şi cu grup sanitar tip latrină în judeţul Cluj

Şcoli fără apă potabilă şi cu grup sanitar tip latrină în judeţul Cluj
Deşi mai sunt câteva zile până la începerea anului şcolar, mai multe unităţi de învăţământ din Cluj nu au autorizaţie sanitară de funcţionare.

Datele prezentate de Direcţia de Sănătate Publică în şedinţa Colegiului Prefectural de joi, 31 august, arată că cele mai multe dintre şcolile fără autorizaţie sunt în mediul rural, unde dintr-un total de 278 de unităţi de învăţământ, 87 sunt neautorizate, adică un procent de 31,3 % din total.

În mediul urban al Clujului, situaţia şcolilor este mult mai bună. Din 375 de obiective, doar 8 nu au autorizaţie, adică 2 % din total. În municipiul Cluj-Napoca există două unităţi de învăţământ neautorizate sanitar. Este vorba de grădiniţa cu program prelungit "Aşchiuţă", care nu are cabinet medical şi izolator iar la blocul alimentar nu sunt spaţii suficiente şi de şcoala primară a Liceului "Bathory", unde refluează canalizarea iar acoperişul este neetanş şi sunt infiltraţii în tavane.

Dintre şcolile şi grădiniţele din mediul rural care nu au autorizaţie sanitară, cele mai multe nu au apă potabilă, iar unele dintre ele au grup sanitar tip latrină. În zona rurală arondată Clujului sunt mai multe şcoli neautorizate. Printre acestea, se regăsesc grădiniţa din satul Sălicea (comuna Ciurila), cu apă nepotabilă, scoala clasele I-VIII Gheorgheni (comuna Feleacu), cu apă nepotabilă, şcoala clasele I-IV şi grădiniţa din satul Vâlcele, cu apă nepotabilă, grădiniţa din satul Someşul Rece Uzina (comuna Gilău), cu lipsă apă curentă şi cladirea insalubră, şcoala şi grădiniţa din satul Mera (comuna Baciu), cu apă nepotabilă.

Inspectoratul şcolar judeţean (ISJ) Cluj a informat deasemenea în cadrul şedinţei Colegiului Prefectural de joi că în 151 de clădiri ale unităţilor de învăţământ din judeţ au fost realizate reparaţii curente pe perioada vacanţei de vară, reprezentând un procent de 38,3 %. ISJ Cluj a mai precizat că reparaţia capitală la Colegiul Naţional "George Coşbuc" din Cluj-Napoca are ca termen de finalizare anul 2019.

 

Comenteaza