Clujul rămâne "un haos" imobiliar! Primăria a REZILIAT contractul pentru actualizarea PUG-ului. Proiectanții ACUZĂ că nu au avut acces la informații

Clujul rămâne "un haos" imobiliar! Primăria a REZILIAT contractul pentru actualizarea PUG-ului. Proiectanții ACUZĂ că nu au avut acces la informații

Primăria Cluj-Napoca a reziliat, luni, 5 septembrie 2022, contractul pentru actualizarea PUG-ului, semnat în urmă cu doi ani cu cei de la Synergetics Corporation. Firma bucureșteană spune că va contesta decizia, pentru a-și apăra imaginea și interesul comercial. 

"Ne mâhnește această decizie și ne afectează, pentru că lucrăm cu sectorul public de mai bine de 15 ani și, întotdeauna, am făcut totul ca să ne îndeplinim obligațiile. Acum lucrăm pentru actualizarea PUG-urilor din Brașov, Contanța și Craiova.

La Cluj-Napoca de la început am avut probleme. Nu ne-au fost puse la dispoziție actele necesare întocmirii studiilor de fundamentare, nici până astăzi. În perioada în care am semnat contractul la Cluj, am la alte două PUG-uri, la Constanța și Brașov, acolo avem deja recepții ceea ce înseamnă și dovedește că avem capacitatea de a derula astfel de contracte. Facem parte din consorițiu care lucrează și pentru PUG-ul municipului București și care a prestat servicii și pentru județul Ilfov. 

Noi nu am primit până astăzi seturi parțiale de date, ceea ce ne-a împiediat să facem studiile de fundamentare, nu am avut material primă pentru elaborarea unui produs", a declarat Adrian Ilie, consultant în dezvoltare urbană și Managing Partner ai Synergetics.

Bucureștenii spun că s-au împotmolit și la etapa consultărilor publice: "Erau pregătite, dar din partea primăriei trebuie inițiat demersul și a fost lansată nici până în prezent constarea, ulterior noi am fost acuzați că nu am pregătit, lucruri care au decurs normal în Constanța, spre exemplu". 

Proiectanții spun că au cheltuit până acum circa 400.000 de lei, pe care doresc să îi recupereze de la municipalitatea clujeană și vor urma toate demersurile legale pentru a-și apăra profesionalismul: "Nu acceptăm nicio umbră asupra profesionalismului nostru. Suntem de 15 ani pe piață și am încercat să resuscităm o industrșie în zona de eșec a pieței. Doi ani de zile noi nu am stat. Avem cheltuieli pe care nu le recuperăm prin reziliere. Am scanat laser toată infraustructura stradală locală - 700 km - nici nu știau asta cei de la municipalitate, un instrument de care puteau beneficia extra, contra cost peste contract și care poate fi folosit și în alte scopuri, etapă necesară în elaborarea proiectului nostru".

Cei de la Synergetics Corporation acuză că nu au fost niciodată văzuți bine de către municipalitatea clujeană pentru a elabora acest proiect. Inițial au fost decalificați din pricina că aveau unele documente doar în limba engleză, deși erau acreditate de BERD, apoi că nu ar fi potriviți pentru că nu sunt clujeni, conform unor note interne înre primar și arhitectul șef al orașului. 

Fără actualizarea PUG-ului, la Cluj-Napoca se vor menține situațiile litigioase, nu vor exista date digitale ci doar planșe desenate, nu vor putea fi formulate noi regulamente și viziuni urbanistice care să crească calitatea vieții și se va contrui "în haos", așa cum proiectanții bucureștenu califică situația clujeană. 

Amimtim că, recent, viceprimarul Dan Tarcea declara la ZIUA LIVE: "Este o actualizare a PUG-ului, nu este unul nou. PUG-ul vechi este absolut funcțional, dar actualizarea acestuia cred că va mai dura. Firma care a câștigat licitația nu a depus documentele necesare și cred că, cel mai probil, vom rezilia acest contract, astfel încât să putem face o nouă licitație".

Synergetics Corporation (leader de asociere) cu AV Transport Palnning și Panteia B.V. au semnat în septembrie 2020 contractul cu Primăria Cluj-Napoca pentru actualizarea Planului Urbanistic General (PUG) din Cluj-Napoca, contract în valoare de peste 1.7 milioane de lei. 

Comenteaza