Clujenii se îneacă în gunoaie

Clujenii se îneacă în gunoaie
O alee din Cluj a devenit un depozit de gunoaie care se măreşte de la zi la zi. Operatorii care se ocupă de activitatea de salubrizare menajeră din zonă par să fi uitat de această alee, deoarece gunoiul nu a mai fost ridicat în ultima vreme.

Pe Aleea Padin din cartierul Mănăştur ghenele de gunoi sunt pline până la refuz deoarece acestea nu au mai fost golite în ultima perioadă. Pe lângă faptul că pubelele sunt pline ochi, oamenii ajung să depoziteze deşeuri pe o rază mai largă din apropierea containerelor. Încă de la câţiva metri distanţă, mirosul neplăcut care vine de la gunoaie îi deranjează pe cei care locuiesc în zonă.

"E foarte gravă situaţia cu gonoaiele. Nu se poate ca într-un oraş de rang european să ne confruntăm cu astfel de situaţii, să nu fie dus gunoiul de atâta timp. Nici nu mai este loc de depozitare. Să nu mai zic că ne deranjează mirosul urât", spune o doamnă de pe stradă.

"Nu au mai venit de ceva vreme să strângă gunoiul. Ar trebui administratorul de aici de la bloc să vorbească la primărie să vină să facă ceva cu gunoaiele astea că un mai merge aşa", a spus femeia de servici care face curăţenie la unul dintre blocurile de pe Aleea Padin.

"Nu ştiu ce se întâmplă că vedeţi că se tot adună gunoaiele şi nu vine nimeni să le ia. Şi oamenii greşesc ca îşi aruncă şi canapele şi ce nu folosesc de prin casă şi astea-s mari şi nu le pot lua aşa uşor, dar trebuie luate până la urmă. Vedeţi în ce hal arată", a spus un domn care locuieşte în zonă.

Operatorii care se ocupă de activitatea de salubrizare menajeră din municipiul Cluj-Napoca pe sectorul I (sector care cuprinde cartierele Mănăştur, Zorilor, Plopilor, Gruia, Grigorescu şi zona centrală - parţial) nu par să ştie de existenţa acestei probleme, reprezentanul susţinând că urmează să fie ridicate.

„Dacă este vorba de gunoi menajer, atunci urmează să fie ridicat. Este posibil să fi fost o problemă în programul de lucru. Dacă este vorba de gunoi nemenajer, adică diferite obiecte voluminoase, canapele, crengi, BCA, trebuie întâi să se verifice gunoiul împreună cu un tehnician de la primărie, se estimează cantitatea şi se stabileşte taxa care trebuie plătită de asociaţiile de propietari arondate punctului gospodăresc pentru ridicarea gunoiului", a declarat pentru ZIUA de CLUJ Mirela Răcăşan, asistent manager Rosal Grup.

Problema gunoaielor este o problemă cu care se confruntă mare parte dintre locuitorii cartierului Manaştur, lucru de care s-au plâns şi la momentul în care reporterii ZIUA de CLUJ au vorbit cu mănăştureni despre viaţa pe care o duc în acest cartier.

Comenteaza