Ce se întâmplă cu locurile de parcare de pe noile pietonale din centrul Clujului / De pe Avram Iancu spre Universității, doar riveranii

Ce se întâmplă cu locurile de parcare de pe noile pietonale din centrul Clujului / De pe Avram Iancu spre Universității, doar riveranii

Noi zone pietonale în centrul istoric al Clujului: str. Kogălniceanu, str. Universității, str. Iuliu Maniu și arealul adiacent. Vor fi impuse noi reglementări de circulație, dar dispar toate parcările.

''Nici în ultimul an, pe timpul lucrărilor nu s-a parcat și nu s-a circulat și a fost bine. Trebuie să ai loc de parcare. Există programul primăriei, prin care îți poți lasă mașină, pe baza unui abonament cu loc nenominal de de parcare, în zona limitrofă. Există soluții pentru toată lumea. Cei care nu vor respecta, vor fi sancționați'', a declarat edilul Emil Boc, la un post de radio local.

De asemenea, de deși stradă Avram Iancu va rămâne cu dublu sens, doar riveranii, autobuzele școlare și mașinile de intervenție și aprovizionare vor putea face dreapta pe Universității. 

După implementarea noilor reguli de circulație, pe baza sesizărilor celor din trafic, vor mai fi făcute și alte modificări.

Emil Boc a declarat că toate orașele sunt obligate, prin lege, să constituie zone pietonale și să reducă poluarea în centru până în anul 2026. „Aici, noi, ca și în alte cazuri, am făcut acest lucru înainte. Și mergem mai repede pentru că sunt beneficii pentru oameni. Apoi, Clujul este între primele 10 orașe din Uniunea Europeană are și-a asumat o strategie de reducere a poluării și creșterea calității spațiilor pietonale. Noi avem un plan de reducere a poluării și al zgotolului în Cluj-Napoca și trebuie să luăm în fiecare an măsuri, pentru că înseamnă mai puțini oameni la spital, mai puține vieți care se pierd din cauza poluării. Am început în 2004 cu prima pietonalizare”, a spus Emil Boc, care a vorbit despre transformarea Pieții Muzeului în zonă pietonală sau a unei laturi din Unirii, situații despre care lumea spunea că ''va fi un dezastru''.

Lucrările de modernizare a străzilor menționate vor fi finalizare în aprilie 2024.

Comenteaza