Ce-a promis şi ce n-a făcut. Promisiunile neonorate ale lui Boc

Ce-a promis şi ce n-a făcut. Promisiunile neonorate ale lui Boc
A promis multe, s-a ales cu puţine. La sfârşitul anului primarul Emil Boc are un singur regret - că nu a terminat Sala Polivalentă. ziuadecj.ro vă aduce aminte promisiunile sale la începutul anului şi vă lasă să concluzionaţi pe care le-a respectat.

La începutul anului Boc anunţa începerea construcţiei la Centrul regional de Excelenţă în Industrii Creative (CREIC), promisiune realizată doar la finalul anului. În plus, Boc mai promitea introducerea sistemului de ticketing pentru transportul în comun - promisiune neonorată, finalizarea proiectului pentru reţeaua de biciclete gratuite în municipiu - promisiune neonorată, modernizarea a trei centre de vârstnici şi începerea reabilitării termice cu fonduri europene a unui număr de 8 blocuri de locuinţe - nici centrele de vârstnici şi nici blocurile nu sunt reabilitate la sfârşitul anului.

Tot în acest an Boc arăta, la începutul anului, că urma să fie finalizată construcţia Sălii Polivalente. Abia în urmă cu omai puţin de o lună a fost stabilit câştigătorul licitaţiei pentru cele 35% din lucrări rămase nerealizate. Alte proiecte se referă la adoptarea noului PUG - promisiune neonorată şi începerea construcţiei la Centrul Cultural Transilvania, promisiune de asemenea neonorată.

Boc mai promitea realizarea lucrărilor la parking-ul Negoiu - lucrări începute dar nefinalizate, sau sala de sport de la liceul "George Coşbuc", sală de sport unde au început lucrările doar în toamnă şi care va fi gata doar anul viitor.  Boc mai promitea la începutul anului că în acest an urmau să fie amenajate Dealul Cetăţuii şi piaţa Mihai Viteazu - niciuna însă n-a mai fost realizată.

Primarul Emil Boc a fost întrebat în urmă cu o săptămână, în platoul Realităţii TV Cluj, ce îşi reproşează pentru 2013. Are un singur motiv de reproş, a spus primarul: "Singurul reproş e că din motive legale nu am reuşit să finalizez sala polivalentă".

Ce nu a făcut Boc în 2013:

- nu a terminat PUG-ul

- nu a început lucrările la Centrul Cultural Transilvania

- nu a terminat parking-ul Negoiu

- nu a terminat sala de sport a liceului Coşbuc

- nu a făcut reţeaua de bike sharing

- nu a amenajat Cetăţuia


Ce a realizat Boc în 2013:

- a finalizat modernizarea liniei de tramvai pe bulevardul Muncii

- a inaugurat parcarea prin SMS

- a deschis lucrările la CREIC, dar numai la sfârşitul anului


Etichete
Comenteaza